Un lider AUR calmeaza spiritele momentului! Claudiu Târziu cere pace socială

Postat la: 27.11.2024 - 00:00

Claudiu Tarziu pe Facebook: "Fac apel la instituțiile statului și la mass-media să nu provoace escaladarea tensiunilor sociale pe fondul controverselor legate de primul tur al alegerilor prezidențiale.
Autoritățile au obligația să vină în cel mai scurt timp cu clarificări care să tempereze isteria provocată în ultimele 48 de ore de mass-media și de personaje publice din România și din străinătate.
Alegerile se câștigă doar la urne, iar un scrutin încheiat fără incidente majore sau probe incontestabile de fraudare nu poate fi alterat prin măsuri administrative.
Toți cei care încearcă să determine schimbarea rezultatelor înregistrate în urma votului trec o linie roșie pe care nimeni nu a îndrăznit să o încalce în ultimii 34 de ani și deschid calea către o revoltă publică ale cărei efecte nu pot fi estimate acum.
Ceea ce joacă în aceste zile televiziunile sistemului nu poate fi socotit cu niciun chip un demers onest, profesionist sau măcar naiv.
Avalanșa de atacuri extrem de violente la adresa unuia dintre câștigătorii scrutinului de duminică, amalgamul de alegații, ironii defăimătoare și acuzații lipsite de probe ne dau impresia că în spatele acestei campanii se află un organizator cu interese potrivnice României și contrare voinței exprimate de electorat.
Președintele în funcție al României, prim-ministrul și conducătorii instituțiilor din sistemul de siguranță națională au o răspundere capitală pentru gestionarea acestei crize extrem de grave, declanșată în mod artificial la inițiativa unor grupuri de interese obscure."

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu