Vești proaste de la Iohannis: Deocamdată România nu îndeplineşte criteriile tehnice pentru Visa Waiver
Postat la: 24.09.2022 - 12:55
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a explicat că România nu îndeplineşte, deocamdată, criteriile pentru a scăpa de viza pentru Statele Unite ale Americii şi a vorbit de o campanie de conştientizare şi de o informare mai bună.
Klaus Iohannis, aflat în Statele Unite, a precizat, vineri seară, că toată lumea se implică pentru Visa Waiver.
"Toată lumea se implică pentru Visa Waiver. Deocamdată, România nu îndeplineşte criteriile tehnice", a declarat Iohannis.
Şeful statului s-a referit la campanii de conştientizare a oamenilor care aplică, în prezent, pentru vize în SUA.
"Ca să le îndeplinească (condiţiile tehnice - n.r.), trebuie să existe o campanie de conştientizare, trebuie să existe informare mai bună a oamenilor care vor să aplice pentru vize şi cred că în final, dacă toţi ne străduim, vom reuşi", a declarat Iohannis.
Rata de refuz în cazul vizelor pentru SUA solicitate de cetăţeni români în scop turistic sau de afaceri este de 17.03% în anul 2021, în creştere faţă de 2020, când a fost 10,14%, iar condiţia pentru includerea României în programul Visa Waiver este o scădere sub 3% a acestui indicator, potrivit unui document publicat, în iulie 2022, de Departamentul de Stat al SUA.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu