Ana Bogdan, calificată în finala turneului ITF de la Saint-Etienne
Postat la: 10.11.2019 - 10:30
Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan s-a calificat, sâmbătă, în finala turneului ITF de la Saint-Etienne (Franţa), dotat cu premii totale de 25.000 de dolari, după ce a dispus de rusoaica Vitalia Diatcenko în două seturi, cu 6-3, 6-2, scrie Agerpres.
Ana Bogdan (26 ani, 129 WTA), a patra favorită, a câştigat după o oră şi 10 minute în faţa favoritei numărul doi (29 ani, 107 WTA).
În finală, românca o va înfrunta pe franţuzoaica Oceane Dodin (23 ani, 192 WTA), pe care a învins-o în singurul duel direct, săptămâna trecută, la Nantes, cu 7-6 (3), 3-6, 6-2, în optimi.
Perechea româno-rusă Laura Paar/Marin Melnikova a câştigat sâmbătă titlul la dublu.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu