Cât va sta, efectiv, Dănuț Lupu la închisoare. Perioada e mult mai mică decât cea dictată în sentință

Postat la: 02.10.2023 - 15:59

Dănuț Lupu a fost condamnat la șapte luni și 10 zile de închisoare și își va ispăși pedeapsa la penitenciarul Rahova. Fostul mare fotbalist a fost prins în repetate rânduri conducând fără permis sau cu alcoolemie. El a dezvăluit că va sta în spatele gratiilor aproximativ 3 luni și jumătate, urmând să iasă din penitenciar la mijlocul lunii ianuarie.

"Dă un exemplu care chiar a făcut ceva. Da? Eu cred că putea foarte ușor... stau și mă gândesc altfel. Statul român cheltuie mai mulți bani cu tine, 4 luni, decât dacă îmi dădeau amendă penală. 4 luni sunt, toată lumea face o treime. O să fac undeva pe la 3 luni și jumătate - 4 luni. Legea așa spune, o treime. Nu cred că am o faptă în care să zici că am făcut cine știe ce. Cam așa ceva, cât timp te condamnă, nu ești pericol public. Duminică, mă vor lua de la aeroport. Cred că din momentul în care s-a dat sentința, ai 8 ore sau 6 ore să te predai. Mă duc la frontieră și predau pașaportul. Eu am avut o vorbă: nici la dușmani nu le doresc să ajungă la pușcărie! Nu-mi fac probleme pentru mine, îmi fac probleme pentru familie. O să o las pe soție să plece înainte și eu o să vin ultimul în țară."

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu