Craiova anunță lovitura zilei în fotbalul românesc: Reghe e noul antrenor!

Postat la: 26.07.2021 - 18:12

Aflat, duminică seară, în tribunele „Arenei Naţionale“, unde a asistat la înfrângerea dezastruoasă suferită de CS U Craiova, 1-4 cu FCSB, tehnicianul de 45 de ani a bătut palma, astăzi, cu Mihai Rotaru.

Craiova a găsit un înlocuitor pentru grecul Marinos Ouzounidis, la trei zile după ce acesta a părăsit Bănia. Îndepărtarea sa a fost cauzată de eşecul cu Laci (Albania), în prima manşă din turul II preliminar al Conference League, plus o ceartă cu patronul echipei pe tema vânzării lui Cicăldău, la Galatasary. Cu interimarul Dragoş Bon pe bancă, CS U Craiova a fost distrusă, duminică seară, în etapa a II-a a Ligii I, după cum „Adevărul" a scris aici. Prestaţia dezolantă a oltenilor l-a convins pe Mihai Rotaru că e cazul să grăbească aducerea noului antrenor. Aşa că, astăzi, a bătut palma cu Laurenţiu Reghecampf (45 de ani), liber de contract. Acesta a pregătit ultima dată Al-Ahli Jeddah (Arabia Saudită).

„Reghe" revine astfel în Liga I după patru ani. Ultima dată, el a fost la FCSB, între decembrie 2015 - mai 2017. În rest, în ţară a mai pregătit Steaua, Concordia Chiajna, FC Snagov, „U" Craiova (echipa lui Mititelu) şi Gloria Bistriţa. Ce a anunţat CS U Craiova pe Facebook: "Laurenţiu Reghecampf este noul antrenor al Ştiinţei! Tehnicianul a semnat cu Universitatea Craiova un contract valabil pe o perioadă de 2 ani şi va conduce primul antrenament mâine după-amiază."

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu