Craiova fierbe: Trică, declaraţii dure după demitere!
Postat la: 25.05.2021 - 13:00
Craiova a fost mereu oraşul deciziilor şocante în fotbalul românesc! Iar acum, când Universitatea 1948 a revenit în primul eşalon, bucuria promovării a fost uitată deja de schimbarea antrenorului Eugen Trică.
Furios din cauza faptului că a fost dat la o parte, la nici 24 de ore după ce a câştigat play-off-ul, fostul mijlocaş a vorbit pentru prosport.ro, spunând că, probabil, nu va mai reveni niciodată la gruparea condusă de familia Mititelu.
„M-am despărţit de Craiova. De pe 16 iunie devin liber de contract. Nu ştiu dacă e vorba de dezamăgire... Nu sunt dezamăgit, ci fericit pentru că am făcut bucuroşi fanii adevăraţi ai Craiovei. Aici se despart drumurile noastre. Legat de litigiul din trecut cu Craiova, pot să anunţ că el va merge înainte. Când am venit la club, le-am zis să discutăm, să ne înţelegem. Era penibil ca antrenorul să fie în litigiu cu clubul. Ei au zis să-l las să meargă mai departe, iar dacă voi câştiga, îmi vor da banii. Eu am făcut primul pas, dar n-au dorit să-l stingem atunci. Acum, cu siguranţă, vom merge până la capăt, aşa cum e firesc. Ştiu că e bine ca niciodată să nu zici niciodată, dar eu cred că nu voi mai antrena această echipă. Eu nu sunt Napoli (n.r. - Nicolo Napoli), să revin de şapte ori. Am revenit o dată, am dus echipa în prima ligă şi cu asta s-a terminat", a spus Trică.
Oltenii s-au mişcat repede după ce s-au debarasat de tehnicianul cu care au promovat. Craiova se află deja în negocieri cu Adrian Mutu, selecţionerul naţionalei de tineret. Mutu a şi confirmat existenţa tratativelor pentru Antena Sport. „Pot să vă spun că sunt în negocieri cu mai multe echipe, e şi FC U printre acele echipe. Sunt în negocieri şi vom vedea ce se va întâmplă. Pe listă e şi FC U Craiova 1948, care e o echipă super interesantă. Vreau să antrenez un club, cu un proiect serios, care vrea să facă performanţă", a spus Mutu.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu