De ce s-au auzit sunete dintr-un film XXX în timpul tragerii la sorți pentru EURO: farsa pusă la cale de un YouTuber VIDEO

Postat la: 03.12.2023 - 09:31

Un youtuber susţine că este responsabil pentru zgomotele parcă desprinse dintr-un film XXX care s-au auzit, sâmbătă, în timpul tragerii la sorţi a Euro 2024.

În timpul evenimentului de sâmbătă seară de la Hamburg, Germania, oficialii UEFA au fost luaţi prin surprindere de sunetele auzite când se trăgea la sorţi o naţională.

Prezentatorii au încercat să continue în timp ce sunetele erau auzite atât de sală, cât şi de milioanele de telespectatori de acasă. În ciuda faptului că au încercat să rămână profesionişti, nu s-au putut abţine să nu zâmbească la ceea ce se întâmpla.

Nu a durat mult până când cineva şi-a asumat meritele pentru o farsă care va rămâne în istoria fotbalului. Jarvo69, care a fost, de asemenea, în spatele unei farsei similare din timpul transmisiunii BBC a meciului din turul al treilea al Cupei Angliei dintre Wolverhampton Wanderers şi Liverpool, în ianuarie, a decis să transmită în direct întreaga poveste, pe contul său de X.

El şi-a scos telefonul din buzunar şi le-a spus celor care îl urmăreau că urmează o "mare, mare farsă". Jarvo, pe numele real Daniel Jarvis, a format apoi un număr şi, câteva secunde mai târziu, s-au auzit sunetele.

"Am fost la tragerea la sorţi a Euro, ne-a observat cineva? Mi-am lăsat telefonul acolo cu o mulţime de videoclipuri obraznice pe el şi cred că Brian Laudrup l-a găsit", a notat Jarvis pe X, postând încă un filmuleţ.

 

 

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu