Esecul rusinos cu Kosovo la handbal: "Umilinta e mult spus", spune presedintele federatiei
Postat la: 15.03.2021 - 14:28
Alexandru Dedu, presedintele Federatiei Romane de Handbal, a declarat ca infrangerea suferita de echipa nationala masculina a Romaniei in partida cu reprezentativa statului Kosovo este una dureroasa, precizand insa ca nu se poate vorbi de o umilinta.
"Umilinta este un cuvant greu si e mult spus. E prea mult din punctul meu de vedere. In schimb pot spune ca e o nefericire totala. Referitor la nationalele recent infiintate, sa nu uitam, Croatia a devenit independenta in 1995 si in 1996 a fost campioana olimpica. Adica in zona ex-iugoslava nu prea poti sa spui ca e o nationala nou-infiintata. Daca ne uitam si la ultimul Campionat Mondial, multe tari din fosta Iugoslavie au fost acolo. Dar in contextul actual este o infrangere care doare", a declarat Dedu. El a precizat ca Romania mai are inca sanse de calificare la Campionatul European din 2022.
"Din punctul meu de vedere egalul din Kosovo a fost foarte greu de digerat, deci va imaginati cum este infrangerea de pe teren propriu. Cum privesc situatia in momentul de fata? A trecut, vom vedea ce s-a intamplat. Antrenorul echipei nationale m-a sunat de dimineata si mi-a spus ca va face o analiza. Sansele de calificare exista in continuare si, neputand da timpul inapoi, vom vedea ce putem face sa fie bine la final", a completat presedintele federatiei. Intrebat daca postul selectionerului Rares Fortuneanu este in pericol dupa acest esec, Alexandru Dedu spus: "Nu sunt eu in masura sa dau raspunsul acesta acum. Mai ales ca este la cald. Daca se va discuta chestia asta, se va discuta dupa aceasta campanie de calificare si in cadrul Comisiei tehnice de seniori".
Echipa nationala masculina de handbal a Romaniei a fost invinsa de selectionata Kosovo, cu 30-25 (16-12), duminica seara, in Sala Polivalenta ''Ioan Kunst-Ghermanescu'' din Bucuresti, in Grupa a 8-a din faza a doua a preliminariilor Campionatului European - EHF EURO 2022. In clasament, Suedia ocupa primul loc, cu 6 puncte (3 jocuri), urmata de Romania, 3 puncte (4 j), Kosovo, 3 p (4 j), Muntenegru, 2 p (3 j). Ultimele meciuri ale Romaniei vor avea loc pe 28 aprilie, cu Suedia, la Sibiu, si pe 2 mai, cu Muntenegru, la Podgorica.
Campionatul European din 2022 va fi cel de-al doilea cu 24 de participante. Campioana en titre, Spania, si vicecampioana Croatia sunt deja calificate, la fel si gazdele Ungaria si Slovacia. Primele doua echipe din fiecare grupa, precum si cele mai bune patru echipe de pe locul al treilea se vor califica la turneul final. Ultima participare a nationalei Romaniei la un Campionat European a fost in 1996, la editia organizata de Spania, la care prima reprezentativa a incheiat pe pozitia a noua.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu