George Copos, fostul patron al Rapidului, a fost trimis în judecată din cauza unei cărți pe care susține că a scris-o în închisoare
Postat la: 06.11.2020 - 17:52
Fostul patron al Rapidului este acuzat de procurori de „abuz în serviciu", după ce ar fi mințit în legătură cu lucrarea care i-a adus o reducere de 30 de zile a pedepsei.
George Copos a fost trimis în judecată de Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1. Fostul patron al Rapidului este acuzat că ar fi mințit în legătură cu una dintre lucrările care l-au ajutat să iasă mai devreme din închisoare, cu 30 de zile. Omul de afaceri a fost avut două condamnări. Prima oară a fost închis în dosarul „Transferurilor" în care trebuia să execute 3 ani și 8 luni de închisoare, iar în timp ce își ispășea această pedeapsă, a primit o nouă condamnare în dosarul „Loteria" în care a fost acuzat de o evaziune fiscală de aproape un milion de euro.
Cât timp a fost în închisoare a susținut că a scris cinci lucrări, care l-au ajutat să fie eliberat mai devreme. Una dintre ele a intrat în atenția procurorilor. Istoricul Cătălin Parfene a susținut că George Copos a plagiat lucrarea „Alianţe matrimoniale în politica principilor români din Ţara Românească şi Moldova în secolele XIV-XVI". „La data de 29.09.2014, inculpatul, fiind în executarea unei pedepse privative de libertate, a prezentat Comisiei de liberare condiționată constituită la nivelul Penitenciarului București-Rahova, în mod mincinos, faptul că el este autorul unei lucrări științifice.
Prin această acțiune, inculpatul i-a convins pe membrii comisiei funcționari publici, să-și îndeplinească în mod defectuos atribuțiile de serviciu, prin încălcarea dispozițiilor prevăzute de legislația primară, cu consecința considerării ca executate, în mod greșit, a 30 de zile din cuantumul pedepsei", a anunțat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1. George Copos va avea mari probleme dacă instanța îl va găsi vinovat. Infracțiunea de care este acuzat se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani. În plus, la noua pedeapsă i se vor adăuga și cei trei ani pe care nu i-a executat.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu