Ion Țiriac a dat lovitura după ce Serena Williams a decis să boicoteze turneul de la Madrid

Postat la: 10.04.2021 - 11:11

Serena Williams a decis ca nu merge la turneul lui Ion Ţiriac de la Madrid, dupa ce s-a declansat razboiul intre miliardarul roman, patron de trurnee de tenis, si sotul jucatoarei americane.

Dublă campioană în trecut la Madrid, Serena Williams (39 de ani) este singura jucătoare din Top 20 care nu va lua startul la turneul din capitala Spaniei, patronat de Ion Țiriac. Conflictul dintre cele două părţi a început după ce omul de afaceri român a afirmat că sportiva din SUA ar trebui să se retragă din activitate. "Dacă Serena ar avea puțină decență, s-ar retrage!", a spus omul de afaceri român, iar soţul campioanei din SUA, Alexis Ohanian, a reacţionat imediat. "E clar că nimeni nu dă doi bani pe ce spune Țiriac", a scris pe Twitter Alexis Ohanian, la începutul acestui an.

"A trebuit să-l caut pe Google... se pare că fetiţa mea de 3 ani are mai multe titluri de Grand Slam decât acest clovn (n.r. cuvânt reprezentat de două emoticoane)", a mai postat Ohanian. Ulterior, au urmat noi mesaje jignitoare postate de soţul Serenei Williams pe reţelele sociale, după victoria sportivei din SUA în faţa Simonei Halep.

Ion Ţiriac nu-şi face probleme, după ce Serena Williams a decis să boicoteze întrecerea de la Madrid. La competiţia feminină vor lua parte toate celelalte sportive de top din circuit. Mai mult de atât, în competiţia masculină vor participa cei 3 "grei" ai tenisului Mondial: Roger Federer (39 de ani), Rafael Nadal (34 de ani), Novak Djokovic (33 de ani). O adevărată lovitură pentru omul de afaceri român, care a reuşit să-i aducă la un loc pe cei 3 "titani". Aceasta va fi prima competiţie la care se vor reuni cei trei membri ai "Big Three'", după circa un an şi jumătate, ultima lor apariţie împreună având loc la Australian Open 2020.

Toţi jucătorii aflaţi în Top 45 ATP sunt înscrişi, de altfel, la turneul din capitala Spaniei. Federer, în vârstă de 39 ani, a revenit luna trecută în competiţie, la Openul Qatarului de la Doha, după o absenţă de 13 luni, perioadă în care a efectuat două intervenţii chirurgicale la genunchiul drept, anul trecut. Turneul WTA de la Madrid se va disputa în perioada 27 aprilie - 9 mai, iar lista participantelor e plină de nume importante.

Simona Halep va fi prezentă la întrecerea de la Caja Magica, una dintre competițiile ei preferate. Halep a jucat 4 finale la Madrid și a cucerit două titluri - în 2016 și 2017. Petra Kvitova este deținătoarea recordului de trofee: s-a impus de 3 ori pe zgura spaniolă, cel mai recent în 2018. Ashleigh Barty, Naomi Osaka, Garbine Muguruza sau Bianca Andreescu vor concura și ele în puternicul turneu.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu