JUDO. Romania, aur şi argint la Baku. Mihai Covaliu, şeful COSR: Este o competiţie foarte puternică
Postat la: 24.07.2019 - 17:44
Medalia de aur a fost câștigată de Giorgia Hagianu, la categoria 40 de kilograme feminin. Românca învins-o în finală pe turcoaica Muberra Guneş. Alexandru Matei a obținut medalia de argint la categoria 50 de kg.
Mihai Covaliu, preşedintele COSR, a intervenit la Realitatea TV, unde a vorbit despre importanţa acestei competiţii. "Este o competiţie foarte puternică. Toţi copiii care au venit aici vor să câştige. Pentru cei doi sportivi români este o competiţie de care îşi vor aduce aminte toată viaţa. Îi pune într-o cursă selectă, toată lumea se va uita la ei ca la nişte medaliaţi. Este o competiţie care include 9 discipline. Am obţinut deja o medalie de aur şi una de argint la lupte, se mai putea obţine încă un bronz la lupte. Avem copii care îşi doresc să câştige şi asta e cel mai important", a zis Covaliua la Realitatea TV.
România este reprezentată de 103 sportivi la cea de-a 15-a ediţie de vară a Festivalului Olimpic al Tineretului European, programată în perioada 21-27 iulie la Baku, capitala Azerbaidjanului. Sportivii cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani vor lua startul în întrecerile de atletism, ciclism, gimnastica artistică, handbal, înot, judo, lupte, tenis şi volei, opt dintre cele zece sporturi din competiţie.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu