Maradona și-a anunțat revenirea pe banca tehnică a echipei Gimnasia La Plata
Postat la: 22.11.2019 - 10:29
Legendarul Diego Maradona şi-a anunţat revenirea în funcţia de antrenor al echipei argentiniene de fotbal Gimnasia y Esgrima La Plata, la doar două zile după ce demisionase.
''Sunt foarte fericit să vă anunţ că rămân antrenor la Gimnasia'', a scris Maradona în reţelele de socializare, explicând că revenirea sa în funcţia pe care o părăsise marţi a survenit după restabilirea unităţii în cadrul clubului.
Avocatul lui Maradona, Matias Morla, a declarat că fostul campion mondial s-a răzgândit după ce candidaţii la funcţia de preşedinte al clubului au hotărât să lase deoparte dezacordurile înaintea alegerilor de sâmbătă.
Maradona a preluat funcţia în luna septembrie, cu condiţia ca preşedintele Gabriel Pellegrino să rămână la conducere, iar decizia acestuia de a nu candida la alegeri a provocat demisia surpriză a lui Pibe de Oro. Nu este clar dacă Pellegrino va fi unicul candidat la alegerile de sâmbătă.
Diego Maradona a pierdut primele sale trei meciuri pe banca echipei din La Plata, dar de atunci a câştigat trei din cinci partide, echipa fiind pe antepenultima poziţie în clasament şi, în continuare, în pericol de retrogradare.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu