Marius Sumudica vorbeste despre contractul cu noua echipa: "Nu au fost importanti banii"

Postat la: 19.01.2021 - 16:35

Antrenorul Marius Sumudica a declarat marti ca va semna un contract pe o perioada de un an si jumatate cu Caykur Rizespor.

"Am schimbat echipa, am schimbat si locul in clasament, dar mie imi plac provocarile si in momentul de fata urmaresc meciul Kayseri - Basaksehir. Basaksehir este viitorul meu adversar. Va fi destul de greu, e o echipa in subsolul clasamentului, urmatoarele doua meciuri sunt cu Basaksehir si cu Fenerbahce, nu pot sa aliniez cel mai bun 11, tinand cont ca cinci jucatori au corona", a spus Sumudica.

"Avem nevoie de transferuri si sper ca Rize sa devina o forta in acest campionat cum a fost si Gaziantep. La anul ne vom bate si vom termina in primele zece. Primul lucru este sa salvez aceasta echipa de la retrogradare. Nu fac niciun antrenament pana la primul meci. Vineri voi pleca in Turcia. Am nevoie de timp si timpul este dusmanul meu", a completat romanul.

"De trei zile ma gandesc, dar oamenii au fost foarte insistenti, mi-au promis foarte multe lucruri. Nu au fost importanti banii. Daca la fel ca si cu Kayseri, ca si cu Gaziantep voi reusi si aici, atunci pot sa spun ca am capatat destula experienta si pot antrena la un nivel destul inalt. Contractul este pe un an si jumatate", a mai precizat antrenorul. Rizespor ocupa locul 16, cu 21 de puncte din 18 meciuri, la cinci puncte de Kayserispor, de pe locul 18, retrogradabil.

Sumudica si-a reziliat contractul cu Gaziantep la 10 ianuarie. El a preluat echipa in vara anului 2019 si mai avea contract pana in mai. Formatia ocupa locul 4 in clasament, fiind la patru puncte de liderul Besiktas (16 jocuri). In ciuda rezultatelor bune obtinute, plecarea antrenorului roman s-a facut dupa un scandal izbucnit intre el si presedintele clubului, cu privire la prelungirea contractului. Marius Sumudica a acuzat conducerea clubului ca a vrut sa ii scada salariul, desi rezultatele echipei au fost bune.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu