Minge high-tech la CM din Qatar: Este conectată la camera VAR și are în interior un senzor de mișcare de înaltă precizie

Postat la: 20.11.2022 - 21:05

Mingea Mondialului din Qatar este conectată la camera VAR, are în interior un senzor de mișcare de înaltă precizie și ajută în timp real la determinarea offside-ului.

Începând cu 1970, aceasta este cea de-a 14-a minge creată de brandul german Adidas pentru un Campionat Mondial. Al Rihla, care înseamnă „călătorie" în limba arabă, este peste tot în Doha, fiind primul balon conectat în timp real chiar la camera VAR.

A mai rămas puțin până la fluierul de start al Campionatului Mondial din acest an! Turneul final beneficiază pe lângă stadioane de sute de milioane și de o minge cum n-a mai fost până acum! Al Rihla este „obiectul muncii" pentru Messi, Ronaldo, Neymar sau Benzema.

„Balonul se inspiră din cultura, arhitectura, ambarcaţiunile tradiţionale şi drapelul Qatarului. Dinamismul şi vitalitatea culorilor pe un fundal perlat sunt o reflectare a ţării gazdă a Cupei Mondiale şi a vitezei tot mai mari a fotbalului", spun oficialii producătorului Adidas.

Franziska Loffelmann, director de design, precizând că: „Acest nou balon îşi păstrează viteza în aer mult mai mult timp. Pentru cel mai mare eveniment din sportul mondial, facem imposibilul posibil cu inovaţii majore. Al Rihla este cea mai rapidă minge oficială de meci de la Campionatul Mondial de până acum".

Pe lângă viteza ei, este și prima minge din istorie conectată în timp real! Nu s-a mai întâmplat niciodată ca un balon de fotbal să aibă în interiorul lui un senzor de mișcare de cea mai mare precizie. Combinată cu datele despre poziția jucătorului din teren și prin aplicarea inteligenței artificiale, mingea va ajuta în timp real la determinarea offside-ului semi-automatizat și va semnaliza asta arbitrilor din camera VAR.

Pentru senzor, Adidas a apelat la compania Kinexon. Nemții sunt lideri în rețele de senzori de ultimă generație, iar cu ajutorul acestor mingi le vor permite arbitrilor video să vadă datele live, primind automat informații foarte precise atunci când un jucător a atins mingea.

„Suntem încrezători că vom avea o nouă eră a analizei fotbalului și a experienței fanilor cu ajutorul datele precise ale mingii în timp real", transmit nemții.

Mingea oficială de joc costă 130 de euro, iar în Doha e prezentă peste tot. De când ajungi pe Aeroportul Internațional Hamad există un magazin exclusiv dedicat balonului cu care se va juca la Campionatul Mondial. Pe lângă mingea oficială sunt și replici, dar și alte dimensiuni pentru Al Rihla.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu