Ministrul Novak își duce mai departe planul de a deposeda rugbyul de Stadionul Arcul de Triumf chiar înaintea Cupei Mondiale!
Postat la: 07.07.2022 - 12:38
În loc de sprijin pentru pregătirea în liniște a Cupei Mondiale, ministrul Eduard Novak își duce mai departe planul de a deposeda rugby-ul de stadionul său legendar. Conducerea Federaţiei Române de Rugby susţine, într-un comunicat de presă publicat miercuri pe site-ul oficial, că ministrul Eduard Novak îşi duce mai departe planul de a deposeda rugbyul românesc de Stadionul Arcul de Triumf, pe care doreşte să-l administreze printr-un Complexul Sportiv Naţional. Prin înfiinţarea CSN se oferă arena şi pentru meciurile de fotbal.
Conducerea FRR este convinsă că luarea sa de poziţie nu va produce efecte, dar susţine că îşi rezervă "dreptul de a lupta împotriva acestui abuz prin orice fel de mijloace, începând de la acţiuni în instanţă, continuând cu acţiuni de protest ale echipelor care vor fi văduvite de a folosi stadionul legendar şi până la campanii de strângere de semnături din partea românilor". Oficialii federaţiei susţin că administrarea arenei de către Ministerul Sportului este în antiteză cu declaraţiile şi acţiunile lui Eduard Novak privind descentralizarea.
"Nu ştim care sunt interesele şi care este motivul real pentru care Ministerul Sportului îşi doreşte cu orice preţ să administreze un complex sportiv, în condiţiile în care angajaţii săi reclamă condiţiile de muncă, schema subdimensionată de personal şi salarizarea, iar raportul Curţii de Conturi arată clar că această entitate nu poate gestiona astfel de stabilimente. Acest demers al ministrului Novak este în antiteză cu alte acţiuni recente ale sale în care vorbeşte despre descentralizare. De aceea, dorim să îi adresăm public domnului ministru o întrebare simplă: câte terenuri de sport a reabilitat sau construit de când este în funcţie? Aşteptăm şi la această întrebare un răspuns din partea domnului ministru, aşa cum aşteptăm, de peste un an, răspunsuri la multe dintre întrebările adresate legate de situaţia Stadionului Naţional de Rugby Arcul de Triumf. Răspunsurile domniei sale de până acum, destul de evazive şi ele, s-au dovedit a nu fi exact cum le-a prezentat dânsul", se arată în comunicat.
"Declaraţia pe care domnul ministru a făcut-o că 'rugbyul are prioritate', având în vedere că trăim în ţara în care un ministru alege să nu respecte documentele ministerului pe care îl conduce, nu poate să ne ofere nicio certitudine privind viitorul rugbyului românesc pe această arenă sportivă şi nici nu ne conferă un climat de linişte şi siguranţă în pregătirea celei mai importante competiţii sportive la care România va participa în 2023, Cupa Mondială. Încheiem cu speranţa că nu vom ajunge să pregătim Cupa Mondială aşa cum am început procesul de calificare, prin mall-uri sau pe terenuri improprii şi că rugbyul românesc va fi susţinut pentru a putea reprezenta cu mândrie şi onoare România. Într-un moment ca acesta avem nevoie de sprijinul şi ajutorul tuturor, suporteri şi autorităţi la cel mai înalt nivel, şi sperăm că, însuşi premierul României, Nicolae Ciucă, va analiza acest caz, asigurându-se de respectarea actelor semnate între cele două instituţii, Ministerul Sportului şi Federaţia Română de Rugby, pentru a îndrepta legal şi moral situaţia Stadionului Naţional de Rugby Arcul de Triumf, redând FRR dreptul de folosinţă gratuită", se mai menţionează în comunicat.
Stadionul Arcul de Triumf, realizat de Compania Naţională de Investiţii în cadrul proiectului organizării la Bucureşti a Campionatului European de fotbal, a reprezentat încă de la finalizarea sa un motiv de dispută între Federaţia Română de Rugby (FRR) şi Ministerul Sportului. FRR susţine că arena, care a costat 37 de milioane de euro, trebuie să îi revină în folosinţă gratuită pentru 49 de ani, aşa cum prevăd documentele semnate înainte de predarea fostului stadion pentru modernizare. De partea cealaltă, ministerul precizează că a preluat stadionul în administrare pentru ca acesta să fie folosit de toate disciplinele sportive, nu doar de rugby.
De la finalizarea lucrărilor, mai multe cluburi de fotbal printre care FCSB, FC Rapid şi Dinamo şi-au arătat dorinţa de a juca pe noul Stadion Arcul de Triumf. Până acum au evoluat pe arenă doar echipele naţionale de rugby şi fotbal la diverse categorii de vârstă. Anul trecut, Eduard Novak a explicat că Ministerul Sportului nu poate încasa bani din chiria arenei şi că pentru a face acest lucru este nevoie ca Stadionul Arcul de Triumf să fie transformat în Complex Sportiv Naţional. În acest sens, ministerul are nevoie de o Hotărâre de Guvern.
Guvernul i-a dat Stadionul de Rugby Arcul de Triumf lui Novak, deși există un litigiu în instanță
Guvernul României a aprobat o hotîrâre prin care Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf a fost trecut în subordinea Ministerului Sportului, deși există un litigiu în instanță. În nota de fundamentare care însoțește Hotărârea de Guvern se spune că nu există niciun litigiu, ceea ce este fals: "Imobilul ce face obiectul de reglementare al prezentei hotărâri de Guvern nu este grevat de sarcini, nu face obiectul vreunui litigiu şi nu face obiectul unor notificări de revendicare/restituire formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată.
Facem precizarea că în cererea formulată de Asociația Municipală de Rugby București, care formează obiectul dosarului nr. 37736/3/2021, aflat pe rolul Tribunalului București, reclamanta a solicitat instanței de contencios administrativ să oblige Ministerul Sportului să „...inițieze procedura de avizare interministerială a proiectului de act normativ, privind darea în folosință gratuită către Federația Română de Rugby a Stadionului Național de Rugby Arcul de Triumf...", cerere inadmisibilă în raport cu dispozițiile art. 25 lit. m) coroborat cu art. 287 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 cu modificările și completările ulterioare. Necesitatea, oportunitatea şi realitatea datelor prezentate în proiectul de act normativ, aparțin Ministerului Sportului".
Soluția pe scurt a fost publicată pe 4 iulie, iar pe 6 iulie, fără să aibă nici motivarea, Guvernul a decis că nu mia există niciun litigiu, deși sentința nu este definitivă. În realitate litigul există încă, întrucât Tribunalul București s-a pronunțat pe 4 iulie, respingând într-adevăr, ca inadmisibilă cererea Asociației Municipale de Rugby București, dar nepunând încă motivarea la dispoziția părților. Soluția Tribunalului București poate fi atacată, dar numai după ce va fi dată motivarea. Reprezentanții Asociației Municipală de Rugby București ne-au declarat că vor ataca decizia la Curtea de Apel. Așadar, litigiul există în continuare, iar Secretariatul General al Guvernului ar fi trebuit să-și dea avizul abia după o sentință definitivă. Federația Română de Rugby a rămas și fără teren, dar Ministerul Sportului refuză să-i acorde și dreptul de folosință gratuită.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu