Scandal: FRF nu a dat Farului lui Gică Hagi licență pentru a juca în cupele europene iar Gică Popescu anunță că se duce la TAS!

Postat la: 11.05.2022 - 17:41

Clubul Farul nu a primit licenţa UEFA din partea Administraţiei de Licenţiere a Federaţiei Române de Fotbal şi nu va putea juca în ediţia 2022-2023 a cupelor europene, în cazul calificării, ca urmare a schimbării denumirii din "FC Viitorul" în "Farul Constanţa", preşedintele Gheorghe Popescu declarând, miercuri, că gruparea va ataca decizia la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.

"Noi vom lua legătura cu avocaţii noştri şi vom merge mai departe pentru că decizia de a ne refuza licenţa UEFA mi se pare cel puţin stranie. Atâta timp cât ai avizul Federaţiei Române de Fotbal, cât timp respecţi regulamentele internaţionale, nu înţeleg de ce nu putem participa în cupele europene. Următorul pas este Tribunalul de Arbitraj Sportiv, nu există altă instanţă", a afirmat Popescu.

"Când am schimbat numele din FC Viitorul în Farul Constanţa am respectat întru totul cerinţele forurilor internaţionale şi ale Federaţiei Române de Fotbal. Ba mai mult, înainte de a face această mişcare (n.r. - schimbarea denumirii clubului) am avut avizul Federaţiei Române de Fotbal. Deci am anunţat federaţia înainte, am primit avizul federaţiei şi am dat drumul procedurii. Am respectat absolut tot ce putea fi respectat la acea oră. De fapt noi nu am făcut altceva decât să luăm numele şi emblema de la Farul Constanţa", a adăugat preşedintele.

Întrebat cum a motivat Adminstraţia de Licenţiere decizia, Gheorghe Popescu a răspuns: "Nu ştiu cum au motivat cei de la licenţiere decizia, pentru că de aceste chestiuni se ocupă avocatul Florin Comşa. El ştie ce demersuri trebuie făcute de acum încolo. Dar repet, noi atunci când am făcut acea mutare am avut avizul FRF şi am respectat întru totul regulamentele internaţionale". În afară de Farul Constanţa, nu a primit licenţă UEFA pentru sezonul 2022-2023 nici FCU Craiova 1948, echipă aflată în play-out-ul Ligii I.

Farul Constanţa ocupă în prezent locul 5 în clasamentul play-off-ului Ligii I, cu 29 de puncte. În cazul în care reuşeşte să încheie pe locul 4, iar Universitatea Craiova câştigă Cupa României, formaţia condusă de Gheorghe Hagi ar avea dreptul să dispute barajul pentru Conference League cu câştigătoarea meciului dintre locul 1 şi 2 din play-out. La 21 iunie 2021, gruparea de fotbal din Liga I FC Viitorul şi divizionara secundă Farul au fuzionat, echipa din primul eşalon preluând denumirea Farul Constanţa precum şi sigla noii entităţi. Ciprian Marica, proprietarul clubului Farul Constanţa din Liga a II-a, a devenit acţionar la noua entitate sportivă aflată acum în Liga I.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu