Simona Halep a plecat spre Australia: „Sper să fiu mai matură decât în 2019"
Postat la: 02.01.2020 - 11:21
Simona Halep s-a trezit devreme pe 1 ianuarie şi a plecat spre Australia pentru primele turnee din 2020. Numărul 4 WTA, Halep îşi va începe parcursul în 2020 la Adelaide, oraşul natal al lui Darren Cahill, antrenorul revenit în echipa româncei la sfârșitul anului trecut.
Turneul australian începe pe 12 ianuarie. „Am gânduri bune, pozitive, plec cu mare drag în această deplasare. M-am pregătit foarte bine și la Dubai, și acasă. Sunt bucuroasă și sper să fie cât se poate de bine anul acesta. Nu pot să vă spun ce dorință mi-am pus la trecerea dintre ani, pentru că după aceea nu se mai îndeplinește. Încă mai cred în lucrurile astea", a spus Simona Halep.
Simona Halep, în vârstă de 28 de ani, are un obiectiv special pentru 2020: să obţină un titlu olimpic pentru România. „Olimpiada este prioritatea mea pentru anul acesta, vreau să ajung cât se poate de odihnită și cât se poate de fresh la acea competiție. Nu o să fie ușor pentru că presiunea este diferită, dar orice ar veni peste ar fi ceva în plus și ar fi frumos. Eu sper să fiu mai matură decât în 2019, să fiu mai pozitivă, să am o atitudine mai bună, să-mi meargă cât de bine se poate. Nu mai există niciun fel de presiune, vreau să mă bucur de ceea ce fac", a mai spus Simona Halep.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu