Tatăl lui Djokovici: "Novak este un Spartacus al lumii noi, care nu tolerează nedreptatea, colonialismul şi ipocrizia. El luptă pentru egalitatea tuturor"
Postat la: 06.01.2022 - 13:07
Srdjan, tatăl lui Novak Djokovici, şi-a apărat fiul într-un interviu pentru ziarul sârb Telegraf. Acesta spune că Novak a devenit simbolul şi liderul lumii libere, a naţiunilor şi popoarelor sărace şi defavorizate.
"Fiul meu este captiv în seara asta în Australia, dar nu a fost niciodată atât de liber. Novak a devenit simbolul şi liderul lumii libere, a naţiunilor şi popoarelor sărace şi defavorizate", a spus Srdjan Djokovici. El consideră că fiul său este "cel mai bun tenismen şi sportiv din toate timpurile" şi susţine că la adresa lui Novak a fost o lipsă de respect, deoarece provine dintr-o "ţară mică".
"Îl putem întemniţa în seara asta, mâine îl putem încătuşa, dar adevărul este că apa mereu găseşte drumul. Novak este un Spartacus al lumii noi, care nu tolerează nedreptatea, colonialismul şi ipocrizia. El luptă pentru egalitatea tuturor oamenilor de pe planetă, indiferent de culoarea pielii, de Dumnezeul căruia se roagă şi de banii lor".
Miercuri, Novak Djokovici nu a primit permisiunea de intra pe teritoriul Australiei şi viza sa a fost anulată. Numărul 1 mondial a sosit la Melbourne cu un zbor Emirates de la Dubai, miercuri, la scurt timp după ora 23.00 AEST (n.r. - 15.00, ora României). El a fost ţinut în aeroport peste opt ore. După ce ce i-a fost anulată viza, sârbul a fost transferat la un hotel de carantină din Melbourne, până când va putea părăsi ţara. El a făcut apel şi acesta va fi judecat luni.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu