Tenismena din Cehia expulzată din Australia cere acum despăgubiri: "Încă mă trezesc din șoc. Sunt epuizată!"

Postat la: 11.01.2022 - 19:49

Jucătoarea cehă de tenis Renata Voracova cere despăgubiri după ce a fost nevoit să părăsească Australia din cauza faptului că i-a fost anulată viza de intrare, la fel ca în cazului sârbului Novak Djokovic, informează marca.com.

"Doar biletul de avion a costat 60.000 de coroane (2.460 euro), iar antrenorul meu a călătorit cu mine. Şi apoi mai este tot timpul ăsta, hoteluri, antrenamente pentru grand slam, posibilul premiu în bani. Sper că Tennis Australia îşi asumă şi nu va trebui să apelăm la măsuri legale", a declarat Voracova, care a recunoscut că este afectată de această situaţie. "Nu ma gandesc la tenis. Încă mă trezesc din şoc, înca nu l-am procesat. Sunt epuizată. Nu mă aşteptam la asta nici în cel mai urât vis, a fost prea mult", a precizat Voracova, pentru publicaţia cehă Denik.

Jucătoarea de pe locul 82 mondial al probei de dublu a părăsit Australia, sâmbătă, după anularea vizei sale din motive sanitare. Jucătoarea de 38 de ani a fost ţinută în acelaşi hotel ca sârbul Novak Djokovic, căruia i s-a interzis intrarea în ţară din cauza statutului său de vaccinare, cu o săptămână înainte de Australian Open. Ea a plecat cu un avion din Melbourne în cursul serii de sâmbătă. Voracova a fost în acelaşi caz cu Djokovic: nevaccinată împotriva Covid, i se acordase o scutire de la regulile anti-Covid în vigoare în ţară de către Federaţia Australiană de Tenis pentru a putea veni să joace Australian Open, după ce a contractat virusul la sfârşitul anului trecut.

Dar, la fel ca în cazul numărului 1 mondial, autorităţile au decis să-i anuleze viza, considerând că motivul ei de scutire nu îndeplineşte condiţiile stricte de intrare pe teritoriu impuse în cadrul luptei împotriva Covid-19. Djokovic a rămas în Australia pentru că a făcut apel la decizia de anulare a vizei şi a avut câştig de cauză.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu