25 de mituri despre COVID-19. Explicaţiile specialiştilor

Postat la: 12.04.2020 - 10:32

O serie de mituri înconjoară globul şi amplifică rezonanţa subiectului COVID-19. Fel de fel de conspiraţii agită şi tulbură minţile. Există şi o predispoziţie a unora de a crede neadevăruri. Un studiu recent arăta că internautului îi place să fie minţit.

1. Alcoolul şi clorul ucid virusul din organism

Fals. Pulverizarea clorului sau a produselor pe bază de alcool pe piele provoacă leziuni, mai ales dacă intră în ochi sau în gură. Aceste produse nu pot ucide virușii din organism, pielea fiind o barieră naturală.

2. Doar adulții în vârstă și tinerii sunt expuși riscului

SARS-CoV-2, ca și alte coronavirusuri, pot infecta persoane de orice vârstă. Cu toate acestea, vârsnicii sau persoanele cu afecțiuni preexistente, precum diabetul sau astmul, sunt mai susceptibile să se îmbolnăvească grav.

3. Copiii nu fac boala COVID-19

Toate grupele de vârstă pot fi infectate. Cele mai multe cazuri, până în prezent, au fost la adulți, dar copiii nu sunt imuni. Studiile preliminare arată că ei au simptome mai uşoare.

4. COVID-19 este la fel ca gripa

SARS-CoV-2 este mult mai contagios. Mortalitatea e mult mai mare decât a gripei sezoniere.

5. COVID-19 ucide

Această afirmație este neadevărată. COVID-19 este fatal doar pentru un procent mic de oameni. Într-un raport recent, Centrul chinez pentru controlul și prevenirea bolilor a anunţat, în urma unui studiu, că 80,9% din cazurile de COVID-19 au fost ușoare. Şi OMS susţine că aproximativ 80% dintre bolnavi fac o formă relativ ușoară, fără a necesita tratament de specialitate într-un spital. Simptomele ușoare pot include febră, tuse, dureri în gât, oboseală și dificultăți de respirație.

6. Pisicile și câinii răspândesc coronavirus

În prezent, există puține dovezi că SARS-CoV-2 poate infecta pisici și câini. Cu toate acestea, în Hong Kong, un pomeranian al cărui proprietar a avut COVID-19 s-a infectat. Câinele nu a prezentat niciun simptom.

7. Măștile de față protejează organismul împotriva coronavirusului

Măștile de unică folosință nu vor bloca particule virale minuscule. Cu toate acestea, o mască de pânză poate ajuta la prevenirea răspândirii picăturilor. Centrele pentru controlul și prevenirea bolilor (CDC) recomandă tuturor oamenilor să poarte măști de față din pânză în locuri publice unde este dificil să se mențină o distanță de 6 metri față de ceilalți. Acest lucru va ajuta la încetinirea răspândirii virusului de la persoane asimptomatice și de la cei care nu știu că au contractat virusul. Atunci când purtați o mască, este esențial să nu vă atingeți fața şi să menţineţi distanţa socială. MĂŞTILE CHIRURGICALE și respiratoarele N95 asigură o protecție mai mare, dar acestea sunt rezervate numai personalului medical.

8. Uscătoarele de mâini ucid coronavirusul

Uscătoarele de mâini nu ucid coronavirusul. Cea mai bună metodă de a vă proteja pe voi și pe ceilalți împotriva virusului este să vă spălați pe mâini cu apă și săpun şi după să vă înmuiaţi mâinile în soluţii pe bază de alcool.

9. SARS-CoV-2 este doar o formă mutantă a răcelii comune

Coronavirusurile sunt o familie numeroasă de virusuri, toate având proteine ​​spinoase pe suprafața lor. Unele dintre aceste virusuri preferă oamenii ca gazdă bună și provoacă răceala comună. Toate pleacă de la animale, aşa cum s-a demostrat cu sindromul respirator din Orientul Mijlociu (MERS), cât și cu sindromul respirator acut sever (SARS)

10. Un contact de mai puţin de zece minute cu un purtător de COVID-19 nu e periculos

Cu cât cineva stă mai mult timp în apropierea unei persoane infectate, cu atât este mai probabil să ia virusul, dar este posibil să-l "adopte" în mai puțin de 10 minute.

11. Clătirea nasului cu soluție salină protejează împotriva coronavirusului

Nu există nicio dovadă că o clătire a nasului cu apă salină protejează împotriva infecțiilor respiratorii. Unele cercetări sugerează că această tehnică ar putea reduce simptomele infecțiilor acute ale căilor respiratorii superioare, dar oamenii de știință nu au descoperit că poate reduce riscul de infecție.

12. Gargară cu înălbitor

Înălbitorul este coroziv și poate provoca daune grave.

13. Antibioticele ucid coronavirusul

Antibioticele omoară numai bacteriile; nu ucid virușii.

14. Scanerele termice pot diagnostica coronavirus

Scanerele termice pot detecta dacă cineva are febră. Simptomele COVID-19 pot apărea la 2-10 zile după infecție, ceea ce înseamnă că cineva infectat cu virusul ar putea avea o temperatură normală pentru câteva zile înainte de începerea febrei.

15. Usturoiul protejează împotriva coronavirusurilor

Unele cercetări sugerează că usturoiul ar putea încetini creșterea unor specii de bacterii. Cu toate acestea, COVID-19 este cauzată de un virus și nu există dovezi că usturoiul poate proteja oamenii împotriva COVID-19.

16. Pachetele din China pot răspândi coronavirus

Oamenii de știință cred că virusul nu poate supraviețui pe scrisori sau pachete pentru o perioadă lungă de timp.

17. Medicina naturistă poate proteja împotriva COVID-19

Niciun remediu naturist nu poate proteja împotriva COVID-19, inclusiv vitamina C, uleiuri esențiale, coloid de argint, ulei de susan, usturoi, uleiuri de pește, salvie fiartă și băutul unui pahar de apă la fiecare 15 minute. Cea mai bună abordare este spălatul pe mâini cu apă şi săpun.

18. Mâncarea chinezească e purtătoare de coronavirus

Nu.

19. Urina și fecalele pot fi contagioase

Este puțin probabil ca acest lucru să fie adevărat, spun specialiştii. Potrivit prof. John Edmunds de la London School of Hygiene & Tropical Medicine din U.K .: „În condiţiile de aciditate din stomac, viruşii sunt distruşi."

20. Virusul moare la temperaturi ridicate

Unele virusuri, cum ar fi răceala și virusul gripal, se răspândesc mai ușor în lunile mai reci, dar asta nu înseamnă că se opresc complet atunci când condițiile climaterice devin mai blânde. Oamenii de știință nu se pronunţă încă.

21. Coronavirusul este cel mai mortal virus cunoscut de om

Deși SARS-CoV-2 pare să fie mai agresiv decât gripa sezonieră, nu este cel mai mortal virus cu care s-au confruntat omenirea. Alții, precum Ebola, au rate mai mari de mortalitate.

22. Vaccinurile împotriva gripei și pneumoniei protejează împotriva COVID-19

Deoarece SARS-CoV-2 este diferit de alte virusuri, niciun vaccin existent nu protejează împotriva infecției.

23. Virusul își are originea într-un laborator din China

În pofida zvonurilor de pe Internet, nu există dovezi că acesta este adevărul. De fapt, un studiu recent demonstrează că virusul este un produs natural al evoluției. Unii cercetători cred că SARS-CoV-2 pangolinii au transportat coronaviruşii de la lilieci la oameni. Alții cred că s-ar putea să nu provină de la lilieci, cum fost cazul SARS, venind de la cămile.

24. Focarul a început pentru că oamenii mâncau ciorba de lilieci

Deși oamenii de știință sunt încrezători că virusul a început la animale, nu există dovezi că provine din ciorba de orice fel. Prin procesul de fierbere viruşii sunt distruşi.

25. 5G ajută SARS-CoV-2 să se răspândească

Pe măsură ce lumea devine mai conectată, unele regiuni dezvoltă tehnologia mobilă din a cincea generație (5G).

O multitudine de teorii ale conspirației apar oriunde această tehnologie pune piciorul. Una dintre cele mai recente teorii apărute este aceea că 5G este responsabil pentru răspândirea rapidă a SARS-CoV-2 pe tot globul.

Unele persoane susțin că 5G poate ajuta virușii să comunice și adesea se fac referiri la un studiu publicat în 2011. În acest studiu, autorii concluzionează că bacteriile pot comunica prin semnale electromagnetice. Cu toate acestea, experții contestă această teorie, iar SARS-CoV-2 este un virus, nu o bacterie.

Wuhan a fost unul dintre primele orașe care au încercat 5G în China, care stă la baza aceste teorii. Cu toate acestea, Beijing, Shanghai și Guangzhou au lansat 5G la un moment similar şi nu s-a produs infecţia în masă.

De remarcat, de asemenea, că virusul care provoacă boala COVID-19 a avut un impact semnificativ în țările cu o acoperire foarte mică de 5 G, precum Iranul, este de părere medicul de la Medical News Today.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu