52 de țări au trimis la ONU o scrisoare comună prin care cer embargo asupra livrărilor de arme către Israel: În fruntea lor e o țară NATO
Postat la: 04.11.2024 - 07:10
Turcia a trimis la ONU o scrisoare comună, semnată de 52 de ţări şi două organizaţii, prin care cere oprirea furnizării şi livrărilor de arme către Israel, a anunţat duminică ministrul turc de externe, Hakan Fidan.
"Am întocmit o scrisoare comună prin care cerem tuturor ţărilor să oprească vânzarea de arme şi muniţii către Israel. Am trimis la ONU această scrisoare, care numără 54 de semnatari, pe 1 noiembrie", a declarat Hakan Fidan în timpul unei conferinţe de presă la Djibouti, unde a participat la o reuniune a Parteneriatului Turcia-Africa. "Trebuie să repetăm cu fiecare ocazie că vânzarea de arme către Israel înseamnă participarea la genocidul său", a adăugat Fidan, care a precizat că scrisoarea este "o iniţiativă lansată de Turcia".
Scrisoarea a fost semnată de 52 de ţări, între care Arabia Saudită, Brazilia, Algeria, China, Iran şi Rusia, şi două organizaţii, Liga Arabă şi Organizaţia pentru Cooperare Islamică. La mijlocul lunii octombrie, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a cerut Naţiunilor Unite să impună un embargo asupra armelor destinate Israelului, care ar fi, potrivit acestuia, o "soluţie eficientă" pentru a pune capăt conflictului din Fâşia Gaza.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu