Aceste creaturi minuscule distrug specii pe tot globul. Urmează să se îndrepte spre oameni. Faptul că temperatura corpului uman scade agravează problema

Din cauza încălzirii globale și a schimbărilor fiziologice ale omului, ciupercile învață să infecteze oamenii mai eficient. În același timp, utilizarea excesivă a medicamentelor antifungice în agricultură ar putea contribui la dezvoltarea rezistenței ciupercilor înainte ca acestea să infecteze oamenii.

O drojdie mortală, Candida auris, a apărut independent pe mai multe continente în doar câțiva ani. Această specie fungică poate supraviețui săptămâni întregi pe suprafețe uscate și, odată ce pătrunde în fluxul sanguin, poate coloniza organe precum ficatul, plămânii și inima, putând fi fatală în până la 60% dintre cazuri.

Dar există speranță: cercetătorii găsesc modalități creative de a ne consolida apărarea imunitară împotriva invadatorului fungic. Timp de 17 ani, Arturo Casadevall a urmărit cum o criză evolutivă pe care el însuși o prevăzuse se desfășoară în slow motion pe tot globul.

Sub influența încălzirii globale și a schimbărilor fiziologice ale omului, regnul fungic - care include drojdiile și mucegaiurile - străpunge apărarea biologică a speciei noastre. Cazurile de infecții fungice mortale sunt în creștere, iar medicina modernă este, din păcate, complet nepregătită să le oprească.

„Omenirea nu este pregătită pentru o pandemie fungică", avertizează Casadevall, doctor în medicină și doctor în științe, care este președintele catedrei de microbiologie moleculară și imunologie la Universitatea Johns Hopkins. Ne aflăm pe un teren periculos, spune el, și dormim la volan.

Semnele de avertizare au apărut în 2009, când o drojdie aparent inofensivă a fost izolată din canalul auditiv al unui pacient din Japonia. Aceasta era deja rezistentă la una dintre cele trei clase principale de medicamente antifungice.

„La început, nimeni nu i-a dat importanță, deoarece în fiecare an se raportează noi boli fungice", explică Casadevall. „Dar ceea ce a fost uimitor a fost ceea ce s-a întâmplat în următorii câțiva ani: Candida auris (numită după cuvântul latin pentru ureche) a apărut simultan ca agent patogen uman în America de Sud, Africa de Sud și subcontinentul indian. Iar izolatele nu aveau nicio legătură între ele." Tulpini fără legătură au apărut curând în Iran, Rusia și Singapore. Astăzi, Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) clasifică Candida auris drept o „amenințare urgentă" - cel mai înalt nivel de alertă pentru un microb.

Tabloul clinic al unei infecții cu Candida auris pare desprins dintr-un thriller medical. Aceasta nu se limitează la ureche. Poate persista săptămâni întregi pe orice suprafață, inclusiv pe mobilierul uscat din spitale, iar dacă se „agăță" de un cateter intravenos, pătrunde rapid în fluxul sanguin. Odată ajunsă în interior, colonizează organele interne, acoperind ficatul, plămânii și inima. Organismul încearcă să-și mobilizeze apărarea, dar în până la 60% din cazurile invazive, sistemul imunitar al gazdei nu reușește să o țină sub control, ceea ce duce la deces.

Potrivit lui Casadevall, ceea ce determină această creștere globală a răspândirii agenților patogeni fungici este faptul că diferența dintre temperatura mamiferelor și temperatura mediului înconjurător s-a redus. Majoritatea ciupercilor prosperă în medii mai reci, iar de milenii oamenii au fost protejați de un „scut termic" biologic - căldura internă a corpului nostru este pur și simplu prea ridicată pentru ca majoritatea speciilor de ciuperci să se poată reproduce. Însă încălzirea climei forțează ciupercile din mediu să se adapteze la temperaturi mai ridicate, transformând brusc corpul uman într-un mediu mult mai ospitalier.

Această convergență termică este agravată și mai mult de o schimbare fiziologică discretă: corpurile umane moderne devin mai reci. Studiile au arătat că, datorită mediilor de viață mai curate, igienei generalizate și medicinei moderne, sistemele noastre imunitare se confruntă cu mai puține inflamații cronice decât strămoșii noștri, ceea ce a dus la o scădere măsurabilă a temperaturii corporale de bază a omului în ultimul secol.

Ana Traven, doctor în științe, profesoară de micologie medicală la Universitatea Monash din Melbourne, subliniază că conștientizarea publică și investițiile în cercetare rămân periculos de mult în urma amenințării fungice în continuă evoluție. Însă principala sa preocupare nu este doar schimbarea climatică, ci lipsa alarmantă a apărării noastre medicale. Spre deosebire de infecțiile bacteriene, pentru care medicii pot alege dintre zeci de clase de antibiotice, medicina modernă se bazează pe doar trei clase majore de antifungice pentru a trata bolile invazive. Ca să înrăutățească lucrurile, rezistența fungică împotriva acestei subțiri linii de apărare crește rapid, lăsând medicii cu foarte puține opțiuni atunci când tratamentele eșuează.

„Pulverizarea excesivă a culturilor este, fără îndoială, problema", afirmă Traven. „Pulverizăm culturile și folosim pe acestea aceleași clase de medicamente pe care le folosim în clinici." Agricultura industrială stropeste în mod obișnuit câmpurile cu triazoli pentru a proteja rezervele alimentare împotriva putregaiului culturilor. Această practică creează o presiune asupra mediului care favorizează apariția mutațiilor fungice rezistente cu mult înainte ca ciupercile să intre în contact cu un pacient uman. Ca urmare, drojdiile emergente din mediu ajung în unitățile de terapie intensivă ale spitalelor deja armate împotriva medicamentelor noastre de primă linie.

În cele din urmă, ar putea apărea un agent patogen mult mai contagios. Conceperea unor terapii antifungice eficiente este o provocare evolutivă extrem de dificilă. Spre deosebire de bacterii, care sunt procariote cu structuri celulare extrem de diferite, ciupercile sunt eucariote - ceea ce înseamnă că împărtășesc arhitectura noastră celulară complexă și căile biochimice.

„În cazul bacteriilor, ai șanse mai mari să omori bacteria fără a ucide omul", spune Traven. „În cazul ciupercilor, biologia celulară, biochimia, totul este conservat. Așadar, este foarte greu să găsești ținte pe care să le poți ataca și care să fie specifice ciupercilor."

Pentru a ocoli provocarea de a găsi ținte terapeutice specifice ciupercilor, Traven și-a îndreptat atenția către sistemul imunitar uman. Echipa sa a descoperit că, atunci când drojdiile Candida invadează organismul, acestea concurează cu celulele imune ale gazdei pentru zahăr, declanșând o reacție de stres metabolic care activează NINJ1, o proteină care provoacă ruperea macrofagelor. Aceste celule imune - care combat ciupercile înghițindu-le în întregime - se sparg sub niveluri ridicate de NINJ1, permițând ciupercii să scape de apărarea imunitară a gazdei și să se răspândească prin țesuturi. Echipa lui Traven a stabilit că administrarea aminoacidului alanină gazdei blochează această rupere determinată de NINJ1.

Deși promițătoare, Traven subliniază că această strategie este departe de a fi suficientă. O problemă majoră este că domeniul micologiei medicale rămâne mult prea restrâns la nivel global. Pentru a rezolva amenințările fungice complexe, știința are nevoie de o „masă critică" de cercetători care să abordeze problema din unghiuri diverse și creative, deoarece „nu se știe niciodată de unde va veni marea descoperire".

Oricât de mortală ar fi Candida auris, aceasta nu dispune de mecanismele necesare pentru a declanșa o adevărată pandemie globală - răspândirea sa rămâne în mare parte limitată la contactul direct între cei mai vulnerabili, în special persoanele în vârstă și cele cu imunitatea compromisă. Însă Casadevall avertizează că, în cele din urmă, ar putea apărea un agent patogen mult mai contagios.

„Cum ar funcționa? Este nevoie ca ciuperca să se transmită pe cale aeriană", spune Casadevall. „Și acest lucru se poate întâmpla dacă ciuperca produce spori în plămâni și aceștia sunt expulzați prin tuse."

Pentru oricine crede că o pandemie fungică transmisă pe cale aeriană pare ceva îndepărtat și greu de imaginat, Casadevall oferă o perspectivă realistă care dă de gândit. „Se spune: «Întrebați-i pe spartani». Eu spun: «Întrebați-le pe broaște, care au pierdut deja 100 de specii în cel mai mare cataclism care a lovit vreodată amfibienii», spune el. «Broaștele au fost decimate în întreaga lume în urma unei pandemii fungice. Liliecii au fost decimați în America de Nord. Salamandrele din Europa sunt decimate chiar în acest moment.»"

Regnul fungilor și-a dovedit deja capacitatea de a distruge specii; singura alegere a umanității este dacă ne trezim la realitate înainte de a deveni următoarea sa țintă.