Andrew Tate a urcat pe scena festivalului organizat de Selly: „România te iubește, frate!". Droguri și manele la „Beach, Please!"

Postat la: 15.07.2024 - 08:51

Apariție neașteptată la controversatul festival „Beach, Please!", organizat de vloggerul Selly (Andrei Șelaru). După ce rapperul Wiz Khalifa a urcat pe scenă drogându-se, un alt individ aflat în atenția autorităților române a apărut în fața mulțimii: Andrew Tate, acuzat de procurori de viol, trafic de persoane, loviri și alte violențe, evaziune fiscală și altele.

Andrew Tate a urcat pe scena amenajată de către Selly la Costinești, la invitația unui cântăreț american, pe nume „French Montana". Andrew Tate a fost aplaudat de spectatori. Astfel, Montana a ținut să facă o remarcă elogioasă la adresa britanicului: „România te iubește, frate!". Apoi, în boxe a sunat o manea a lui Florin Salam.

Frații Andrew și Tristan Tate și cele două complice au fost trimiși în judecată în iunie 2023 pentru constituirea unui grup infracțional organizat în vederea comiterii pe teritoriul României, dar și al altor state, precum Statele Unite ale Americii și Marea Britanie, a infracțiunii de trafic de persoane.

Procurorii au efectuat cercetări privind implicarea celor patru în săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane în formă continuată (față de fiecare inculpat în parte au fost reținute astfel: patru acte materiale, trei acte materiale, şase acte materiale și, respectiv, cinci acte materiale raportat la numărul de persoane vătămate), viol în formă continuată (două acte materiale), acces ilegal la sistem informatic, alterarea integrității datelor informatice, instigare la lovire sau alte violențe și lovire sau alte violențe.

DIICOT a precizat că grupul infracțional s-ar fi constituit la începutul anului 2021, scopul fiind traficarea de persoane pe teritoriul României, dar şi al altor țări, amintește sursa citată.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu