Arca lui Noe din Turcia revine în actualitate: Semnale radar ciudate și sol cu compoziție neobișnuită sub movila Durupınar. Ce spun ceretătorii despre descoperire
Postat la: 20.11.2026 - 11:08
Sub movila Durupınar din estul Turciei au fost scoase la iveală fragmente de lemn carbonizat, iar cercetătorii se întreabă dacă nu cumva acolo se află rămășițele Arcei lui Noe.
La o adâncime de aproximativ 30 de picioare sub movila în formă de barcă din estul Turciei, echipa de foraj a descoperit ceea ce căuta de ani întregi: lemn. Este vorba despre fragmente de culoare închisă, crăpate și puternic carbonizate, dintre care unele mai păstrează încă fibrele și inelele de creștere. Imaginile au fost făcute publice în noiembrie 2026, iar de atunci o singură întrebare îi preocupă pe cercetători: se află oare sub formațiunea Durupınar, situată la mai puțin de 20 de mile sud de Muntele Ararat, rămășițele Arcei lui Noe?
Unul dintre coordonatorii echipei susține că pe unul dintre fragmente se observă urma lăsată de o unealtă de tăiere. Totuși, niciuna dintre bucăți nu a fost testată până în prezent, iar geologii au concluzionat deja, cu decenii în urmă, că formațiunea este o simplă rocă naturală. Proiectul de Cercetare a Arcei lui Noe este condus de Cenker Atila, profesor de arheologie la Universitatea Cumhuriyet din Sivas, care colaborează cu „Noah's Ark Scans", o organizație americană fondată de Andrew Jones.
Atila consideră că lemnul este foarte vechi și bănuiește că una dintre bucăți a fost cioplită cu un topor sau cu un cuțit. Revista Newsweek notează că organizația a descris fragmentele ca având margini ascuțite, tăiate, precizând însă că nu a tras nicio concluzie definitivă. De altfel, chiar Atila recunoaște că există lipsuri majore în privința dovezilor. Nimeni nu a demonstrat până acum că structurile asemănătoare unor coridoare și încăperi, detectate în subteran, aparțin unei nave și nici că lemnul provine dintr-o astfel de construcție.
Pentru a obține răspunsuri măcar parțiale la aceste întrebări, este nevoie de teste de laborator. Expediția din 2026 a fost prima de acest fel realizată vreodată la Durupınar. Echipele au forat la o adâncime de peste 60 de picioare și au strâns sute de probe de sol atât din interiorul, cât și din exteriorul conturului movilei, informează Fox News. „Am dat în principal peste sol", a declarat Jones, descriind bolovani împrăștiați, însă fără un strat continuu de rocă solidă. Tocmai lipsa acestui strat solid îl determină să pună la îndoială teoria conform căreia movila ar fi o masă compactă de rocă.
Încă din 2024, compoziția chimică a solului atrăsese atenția echipei. Probele prelevate din interiorul formațiunii conțineau de aproximativ trei ori mai multă materie organică decât cele luate din exterior, aveau un nivel de potasiu cu 38% mai mare și un pH diferit. Cercetătorii suspectează că aceste diferențe ar putea fi urmele chimice ale lemnului descompus, iar noile analize de laborator urmăresc exact verificarea acestei ipoteze.
Înainte de a începe forajele, inginerul Khosrow Bakhtar, de la Bakhtar Research and Engineering, a analizat movila cu ajutorul unui sistem de imagistică subterană proiectat chiar de el. Potrivit organizației Noah's Ark Scans, raportul său preliminar arăta că formațiunea nu ar avea origine geologică.
Echipa a interpretat imaginile ca posibile coridoare, compartimente și mai multe niveluri interioare. Bakhtar afirmă că semnalele radar indică o structură realizată de om, fără să poată preciza însă despre ce este vorba. „Ar putea fi o navă. Ar putea fi o navă spațială", a declarat el pentru Newsweek, susținând că o masă geologică solidă nu ar produce semnale atât de puternice. Scanările sale au ghidat și echipa în alegerea locurilor unde să amplaseze burghiele de carotaj.
Indicii există și la suprafață. Fragmentele de ceramică găsite în apropierea formațiunii, dar nu în interiorul ei, au fost datate provizoriu, pe baza stilului, între Epoca Cuprului și Epoca Fierului. În vecinătate se găsesc și două așezări antice, dintre care una nu a fost săpată niciodată. Formațiunea a intrat pentru prima dată în atenția publică în octombrie 1959, când căpitanul armatei turce İlhan Durupınar a remarcat conturul ei neobișnuit în timp ce analiza fotografii aeriene făcute pentru un proiect de cartografiere al NATO.
În anul următor, revista LIFE a publicat o fotografie care prezenta o formațiune în formă de barcă, lungă de aproximativ 500 de picioare. O expediție organizată în 1960 a efectuat săpături și a folosit dinamită în interiorul conturului, dar nu a descoperit nimic altceva decât pământ și roci.
Până în 1996, argumentele geologice împotriva ideii că acolo s-ar afla Arca deveniseră mult mai solide. În „Journal of Geoscience Education", geologii Lorence Gene Collins și David Fasold au publicat un studiu care combătea această teorie, arătând că presupușii pereți întăriți cu metal sunt, de fapt, benzi naturale de limonit și magnetit, două minerale de fier.
Aceste fâșii se aflau în straturi de rocă puternic înclinate și formau o sinclinală cu dublă înclinare, adică o cută în formă de jgheab care se îngustează la ambele capete. De remarcat este faptul că Fasold fusese anterior un susținător cunoscut al ideii că Durupınar este Arca lui Noe, însă ulterior a renunțat la această interpretare.
Obiecțiile nu au venit doar din partea geologilor. „Nu, nu credem că Arca lui Noe a fost găsită la situl Durupınar", a declarat pentru Baptist Press Ken Ham, fondatorul organizației Answers in Genesis. În același material, Jim Parker, de la Seminarul Teologic Baptist din New Orleans, le-a cerut cercetătorilor să își publice datele fără întârziere și să evite identificarea formațiunii până când toate probele nu vor fi complet analizate.
Pentru moment, fragmentele de lemn rămân piesa centrală a acestei noi investigații. Probele au fost trimise la patru laboratoare din patru țări diferite pentru datarea cu carbon-14 și pentru identificarea speciilor de arbori din care provin, fiind analizate în paralel și sute de probe de sol și de carote. Echipa estimează că va publica raportul final al expediției la sfârșitul lunii aprilie sau în luna mai 2027.

Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu