Avocata lui Kovesi arata cum CEDO a scos la iveala hibele din institutiile si legile Romaniei

Postat la: 06.05.2020 - 09:37

Avocata Nicoleta Popescu, care a reprezentat-o in fata judecatorilor CEDO pe Laura Codruta Kovesi, explica pentru Ziare.com ca decizia in acest caz dezvaluie mai multe disfunctionalitati institutionale si legislative din Romania.

Specializata in cazuistica apararii drepturilor omului, Nicoleta Popescu spune ca CEDO identifica in primul rand o disfunctionalitate institutionala: Curtea Constitutionala a solutionat un conflict de natura constitutionala intre ministrul Justitiei si presedinte, adica intre Guvern si presedinte, prin pronuntarea unei hotarari cu efecte juridice directe asupra unei persoane fizice care nu a fost parte in acest proces.

"Curtea Constitutionala a precizat in motivare ca nu poate fi contestata aceasta propunere a ministrului Justitiei si astfel a limitat accesul la o instanta," explica avocata. Practic, prin aceasta limitare, de a contesta decizia de revocare, Laurei Codruta Kovesi i-a fost incalcat dreptul la un proces echitabil.

Nicoleta Popescu precizeaza ca CEDO a scos la iveala si o disfunctionalitate legislativa: "Nu exista in legislatia nationala un temei de drept prin care sa poti contesta propunerea ministrului Justitiei de revocare din functia de procuror-sef. Asa cum am sustinut in plangere, Curtea Europeana a retinut ca a contesta decretul presedintelui de revocare din functie era un demers juridic strict formal, care nu solutiona contestatia pe fond, decretul putand fi contestat doar asupra legalitatii sale".

De altfel, problema numirilor si a revocarilor procurorilor-sefi a fost sesizata si de doua asociatii de magistrati, Forumul Judecatorilor din Romania si Initiativa pentru Justitie, ai caror reprezentanti au afirmat ca se impune imediat revizuirea cadrului legislativ "in vederea limitarii competentelor puterii executive si intaririi rolului Consiliului Superior al Magistraturii - Sectia pentru procurori, asa cum Comisia de la Venetia, Comisia Europeana sau GRECO au solicitat succesiv in ultimii ani."

Cel de-al doilea drept care i-a fost incalcat fostei sefe DNA, potrivit CEDO, este dreptul la libera exprimare. Nicoleta Popescu ne arata si un alt efect al deciziei CEDO, privind independenta Justitiei: Dreptul la libera exprimare al unui procuror care a fost revocat din functie pentru opiniile sale publice. "Curtea constata ca exista un raport de cauzalitate directa intre exprimarea opiniilor publice ale reclamantei si revocarea din functie," puncteaza avocata.

Efectele deciziei ar fi insa mult mai mari in viitoare cauze CJUE, spune Nicoleta Popescu. "Am castigat noi toti, fie practicieni, fie simpli cetateni, prin mesajul transmis prin hotararea CEDO: trebuie sa fie respectate garantiile prevazute de Conventia Europeana, atat de ministrul Justitiei, dar si de Curtea Constitutionala," conchide avocata.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu