Azi se votează în UE reducerea cu 50% a utilizării pesticidelor. Marius Micu: "Ne trebuie alternative până putem să discutăm de o reală reducere!"
Postat la: 22.11.2023 - 08:00
Uniunea Europeană are obiective ambițioase pentru statele membre în ceea ce privește agricultura ecologică, iar în acest sens până în 2030, un sfert din terenurile agricole trebuie să fie folosite pentru agricultura ecologică.
PE urmează să își adopte poziția înainte de negocierile cu guvernele UE cu privire la măsurile de reducere a utilizării și a riscurilor produselor de protecție a plantelor până în 2030.
"Ne trebuie alternative până putem să discutăm de o reală reducere. Trebuie să avem o nouă viziune asupra legislaţiei şi să cântărim această propunere în prisma războiului. Ne confruntăm cu cantităţi foarte mari venite din Ucraina care sunt obţinute în alte condiţii fitosanitare care nu corespund reglementărilor UE. Aşadar, nu putem adopta reglementări mult mai drastice atâta timp cât permitem importul. Vom crea o competiţie neloială la nivelul UE", a declarat Marius Micu, vicepreşedinte COPA și prodecan al Facultății de Management și Dezvoltare Rurală din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, în cadrul emisiunii Agroexpert de la Canal 33, moderată de Simona Man.
Micu a mai spus că reducerea cantităţii de pesticide trebuie să fie corelată cu contextul geopolitic actual. Europarlamentarii au dezbatut ieri, 21 noiembrie și vor vota azii, 22 noiembrie, raportul Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară care prevede reducerea utilizării produselor chimice de protecție a plantelor și pentru a le face mai sigure cu cel puțin 50%. Raportul solicită, de asemenea, interzicerea tuturor pesticidelor chimice inclusiv spațiile verzi urbane, precum și un nou obiectiv al UE pentru 2030 de creștere a vânzărilor de pesticide cu risc scăzut.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu