Biografia detaliată și foarte interesantă a lui Darryl Nirenberg - noul ambasador SUA la București și legăturile lui cu Soros

Două lucruri - și mult mai multe colateral - din cariera noului ambasador al Statelor Unite în România, Darryl Nirenberg. Personaj cu trecut profesional, politic și chiar personal realmente interesant (nu despre toți ambasadorii americani care s-au succedat la București se poate spune asta). Unul din ele - conjunctural și mai degrabă amuzant din perspectiva zilei de azi, dar cu mult substrat politic serios la vremea lui, foarte mulți bani în joc și învățăminte istorice pentru prezent, apropo de relațiile SUA-Rusia. Celălalt - peren, fundamental, mai ales în privința a ce putem aștepta de la politica externă în Orientul Mijlociu.

Dar ambele relevante istoric în România, ţară în care, prin tradiţie post-comunistă, ambasada SUA este privită ca făcând parte de facto din puterea executivă locală. Iar un nou ambasador, ca de altfel orice emisar de la Washington - republican, democrat (remember Victoria Nuland), tehnocrat este așteptat ca un cap de pod al Casei Albe. Acum e și mai și, de când cu ″marea resetare″ și cu obsesia multora de prin România de a se poza cu Trump.

Discursul lui Darryl Nirenberg de la audierea din Senat pentru confimarea sa ca ambasador SUA în România a avut tonul neplăcut al părții a doua a acestei fraze: ″Elementele agendei 'America First' a preşedintelui Trump sunt bine cunoscute şi orice propagandă malignă va fi contracarată cu vehemenţă″. Așa că e util de testat ce s-ar califica drept ″malign″ pentru reprezentantul unei administrații ce se autoprezintă drept ″cruciată″ a libertății de exprimare și de văzut totodată în ce universuri s-a format și a activat noul ambasador.

Deci, pe (cum se spune) ″date deschise″:

1. pe vremuri, Darryl Nirenberg a fost la un moment dat (pe la începutul carierei, când lucra la Patton Boggs LLP) lobbyst și pentru fondurile de investiții ale lui George Soros, care au cerut ajutorul Washingtonului pentru a nu lua o țeapă masivă de la câțiva dintre oligarhii petrolieri ai Rusiei ″tânărului″ Vladimir Putin (la sfârșitul erei Boris Elțîn), în Estul Sălbatic al post-privatizărilor strategice de după căderea URSS.

2. timp de peste un sfert de secol, neîntrerupt, până a devenit ambasador în România, Nirenberg a lucrat (la ambele firme de lobby la care a activat în cursul carierei) și pentru conglomeratul de business-uri al celui mai mare finanțator electoral al lui Donald Trump, totodată printre cei mai importanți oponenți ai acordului nuclear cu Iranul din 2013-2015, denunțat de Trump în 2018.

Dacă vă plictisiți de speța rusească cu Soros, dați mai jos să găsiți treburi despre:

- tatăl democrat (avocat și politician local) și socrul republican (senator federal și fost agent al intelligence-ului militar) ai noului ambasador SUA la București;

- cum a decăzut regiunea în care a crescut Darryl Nirenberg (Catskills - ″The Borscht Belt″, pe care poate o știți prezentată în plină glorie - romantizată - în serialul ″The Marvelous Mrs. Maisel″, dar și, cu decenii înainte, în celebrul ″Dirty Dancing″);

- un război politic între cazinourile clasice și gambling-ul online;

- mentorul său din tinerețe: cum și-a schimbat acesta la 180 de grade o poziție politică ce părea să-l definească, cum a pus un ambasador SUA în România pe vremea lui Ceaușescu, cum s-a interesat după Revoluție de soarta unei ziariste românce persecutate și cum a sprijinit extinderea NATO spre Est;

- politicienii cărora Nirenberg le-a făcut donații electorale;

- o listă destul de lungă de clienți de lobby.

În cazul Soros, e de amintit că industria petrolieră a Rusiei (principala sursă de venituri bugetare a Kremlinului), care astăzi este, cel puţin deocamdată, drastic sancţionată de SUA, a fost reabilitată post-sovietic, în anii '90 şi în prima parte a anilor 2000, cu bani, garanţii (de stat), tehnologie şi know-how de la americani, prin deal-uri lucrative pentru ambele părţi. Asta, pe lângă zăcămintele uriașe de țiței și gaze din Rusia, a făcut companiile petroliere rusești foarte atractive pentru investitorii occidentali, care au început să cumpere acțiuni la ele.

În acest context a apărut ceea ce îmi pare a fi unul dintre contractele cu cea mai mare încărcătură geostrategică şi diplomatică din întreaga carieră de 30 de ani ca lobbyst a lui Darryl Nirenberg.

• Explozii şi sancţiuni, unde au lucrat şi încasat americanii

Relativ de curând, în decembrie 2025, Ucraina a anunţat că a lovit cu drone, pentru a 9-a oară la rând în decursul anului trecut, rafinăria petrolieră Ryazan din apropierea Moscovei, una dintre cele mai mari din Federaţia Rusă. Un atac anterior al ucrainenilor, din noiembrie, dusese chiar la întreruperea temporară a operaţiunilor de procesare de ţiţei ale rafinăriei.

Proprietarul acesteia este gigantul de stat Rosneft, care operează şi zăcământul petrolier Samotlor din Siberia, cel mai mare din Rusia şi al şaselea cel mai mare din lume. Rosneft e sancționată dur de SUA, precum ″fratele″ (mai mult sau mai puțin) privat Lukoil.

Nu e exclus ca toată treaba asta să le fi indus o oarecare tristeţe nostalgică - firească - unor veterani ai ingineriei şi serviciilor petroliere americane, care au lucrat la retehnologizarea acesteia în urmă cu peste 20 de ani. Ba chiar şi unor finanţişti, investitori, lobbyşti, diplomaţi şi politicieni din SUA.

Asta pentru că, la începutul lunii aprilie a anului 2000, la doar câteva zile după ce Vladimir Putin câştigase alegerile prezidenţiale din postura de preşedinte interimar, după demisia de Revelion a lui Boris Elţîn din 1999, Administraţia Bill Clinton a aprobat acordarea de către banca americană de stat Export-Import Bank (ExIm US) a unor garanţii în valoare cumulată de aproape jumătate de miliard de dolari pentru credite de export destinate modernizării rafinăriei Ryazan (197,6 milioane dolari), precum şi reabilitării şi redezvoltării zăcământului petrolier Samotlor (292 milioane dolari), de către firme americane.

Ca idee, 500 milioane dolari din anul 2000 înseamnă cam 940 milioane dolari astăzi. Debitorul era compania petrolieră rusă Tyumen Oil, predecesoarea TNK-BP, preluată după aceea în 2013 de Rosneft, la care cel mai mare acţionar este statul rus. Tyumen Oil era controlată în 2000 de Alfa Group a lui Mihail Fridman (aflat astăzi pe ″listele negre″ cu persoane fizice şi entităţi juridice sancţionate ale UE şi Marii Britanii), Anatoli Potik, German Khan şi Alexei Kuzmihov.

Creditele garantate de statul american erau acordate de banca germană Commerzbank AG şi de cea elveţiană ABB Export Bank din grupul industrial omonim şi aveau ca destinaţie plata echipamentelor şi serviciilor furnizate ruşilor de corporaţii americane precum Halliburton (condusă atunci ca CEO de viitorul vicepreşedinte SUA din Administraţia Bush Jr., Dick Cheney, decedat nu demult), Lummus Global (divizie din SUA a concernului multinaţional ABB), Criterion Catalyst, DI Compressor Group şi alte peste 20.

Garanţiile americane acordate atunci de ExIm US celor de la Tyumen Oil au făcut parte dintr-un program amplu al SUA de sprijinire a retehnologizării industriei petroliere a Rusiei post-sovietice, intitulat Oil and Gas Framework Agreement (OGFA), înfiinţat în 1993 şi prin care, până în anul 2000, fuseseră finanţate exporturi americane de peste 1 miliard de dolari.

• Faliment rusesc dubios

Aprobarea garanţiilor de către Washington în cazul Tyumen Oil s-a făcut însă doar după un scandal de proporții, cu acuzaţii de fraudă, stins până la urmă amiabil şi cu contribuţia lui Darryl Nirenberg, acum ambasador SUA în România.

La jumătatea anilor '90, imensul câmp petrolier siberian Samotlor era împărţit în mod egal de 2 companii din Rusia: Tyumen Oil şi Chernogorneft, aceasta din urmă beneficiară şi ea de garanţii americane de stat prin ExIm US, totodată subsidiară a unei alte entităţi petroliere ruseşti, Sidanco.

La aceasta din urmă, Sidanco, al şaselea cel mai mare petrolist rus în acel moment, deţineau participaţii semnificative şi mai mulţi investitori occidentali, printre care fonduri de investiţii controlate de George Soros, prin firma de asset management Soros Private Equity Partners. Acţionar majoritar indirect al Sidanco era magnatul rus Vladimir Potanin.

În luna decembrie a anului 1998, Chernogorneft a intrat în faliment, în condiţii suspecte. Iar în mai 1999, lichidator judiciar a fost numit Vasili Bikin, ″întâmplător″ chiar preşedintele Consiliului de Administraţie al Tyumen Oil, care nu făcuse un secret din faptul că dorea să dobândească controlul şi asupra celeilalte jumătăţi din zăcământul Samotlor, aflată în posesia Chernogorneft. Tyumen Oil estima că asta i-ar reduce costurile de producţie cu până la 20%.

În septembrie 1999, în pofida protestelor occidentale, creditorii majoritari, toţi ruşi, aprobă un plan de lichidare a Chernogorneft care prevedea vânzarea activelor companiei la un preţ minim de numai 104 milioane dolari, rezultat al unei drastice subevaluări.

În noiembrie 1999, deşi investitorii vestici, printre care se număra şi Soros, obţinuseră la un tribunal american suspendarea lichidării, Tyumen Oil cumpără activele Chernogorneft cu 175 milioane dolari, deşi acestea fuseseră estimate la circa 1,2 miliarde dolari. La acel moment, cei de la Tyumen aşteptau deja de luni bune ca Washingtonul să le aprobe garanţii de stat pentru credite de retehnologizare cu firme americane prin ExIm US, convenite de principiu mai înainte.

• Garanţii de stat SUA, după victoria lui Putin în alegeri

Rămas cu o participaţie grav depreciată la Sidanco, după vânzarea deţinerii de 50% la Samotlor din patrimoniul subsidiarei Chernogorneft, și refuzând să ia țeapă, Soros Private Equity Partners semnează tot în noiembrie 1999 un contract de lobby cu prestigioasa şi costisitoarea firmă de profil Patton Boggs LLP. Unicul obiectiv al contractului: blocarea aprobării de către Administraţia Clinton a garanţiilor de jumătate de miliard de dolari ale băncii de stat ExIm US pentru ruşii de la Tyumen Oil.
Echipa Patton Boggs activată pentru contractul cu clientul Soros l-a inclus şi pe actualul nou ambasador al Statelor Unite în România, Darryl Nirenberg, care la acel moment avea 40 de ani şi lucra de 4 ani și ceva la firma de lobby.

Din echipă au mai făcut parte, printre alţii, partenerul fondator Thomas Hale Boggs Jr. (fiul lui Thomas Hale Boggs Sr., fost lider democrat în Congres și membru al Comisiei Warren de anchetare a asasinării lui JFK), fostul congressman democrat Gregory Laughlin, Thomas P. O'Donnell, fost consilier economic al preşedintelui Bill Clinton, şi John Deschauer, director legislativ pentru relaţia cu Senatul la Pentagon.

În baza contractului cu durată de câteva luni cu Soros Private Equity Partners, în valoare totală de peste 500.000 dolari, echipa Patton Boggs intră în contact cu Congresul, Departamentul de Stat, Trezoreria, Departamentul pentru Comerţ, Consiliile Naţionale Economic şi de Securitate, precum şi ExIm US.

Presiunea exercitată în acest fel la multiple instituţii din Washington, de Soros și alți acționari vestici ai Sidanco, dă repede roade. Astfel, în decembrie 1999, se întâmplă mai multe lucruri:

- secretarul de stat al SUA, Madeleine Albright, anunţă blocarea garanţiilor ExIm US pentru Tyumen Oil, acuzând direct că investitorii vestici au fost prejudiciaţi prin vânzarea mult subevaluată a activelor Chernogorneft;

- Vladimir Putin, încă premier al Federaţiei Ruse (numit în august 1999 de Elţîn), declară într-un interviu acordat publicaţiei ruse Vedemosti că guvernul de la Moscova investighează acuzaţiile de fraudă din speţa Chernogorneft, dar şi că litigiul ar putea fi stins pe cale amiabilă;

- Tyumen Oil invită fondurile lui Soros, BP şi pe ceilalţi acţionari occidentali ai Sidanco să formeze împreună un consorţiu care să exploateze în comun zăcământul Samotlor.

Pe la începutul anului 2000, întreg scandalul este într-adevăr rezolvat pe cale amiabilă, inclusiv după o vizită la Moscova şi o întâlnire de aproape 3 ore cu preşedintele interimar Vladimir Putin, a secretarului de stat Madeleine Albright, în februarie (întâlnire la care s-au discutat, evident, și multe altele).

Principala tranzacţie din cadrul unei înţelegeri mai complexe: Tyumen Oil returnează 50% din Samotlor către Chernogorneft, iar în schimb, acţionarii Tyumen primesc o participaţie de 25% plus 1 acţiune la Sidanco. Deal-ul a fost baza înfiinţării ulterioare, în 2003, a TNK-BP, atunci al treilea producător de petrol al Rusiei şi aflat în top 10 mondial, preluat în 2013 de Rosneft, care astăzi se află sub sancţiunile Administraţiei Trump.

Settlement-ul din debutul mileniului a permis Administraţiei Clinton să deblocheze garanţiile de stat ExIm US de jumătate de miliard de dolari pentru creditele Tyumen Oil destinate plăţii contractorilor americani de retehnologizare, în aprilie 2000, ceea ce face ca toată lumea să fie fericită: oligarhii ruși - că au ieșit pe plus, iar occidentalii, cu tot cu Soros - că nu și-au luat-o mult mai rău, plus că și-au păstrat accesul la petrolul rusesc, în condiții devenite nelitigioase.

Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, James Foley, a dat asigurări atunci că e doar o coincidenţă faptul că OK-ul a venit la doar câteva zile după victoria lui Vladimir Putin în alegerile prezidenţiale ruseşti. Albright însăși a avut grijă să infirme public de dinainte percepţia că Washingtonul l-ar sprijini pe Putin la alegeri, inclusiv prin declaraţii laudative şi prin temperarea criticilor faţă de corupţia regimului, de violenţele războiului din Cecenia şi de alte încălcări ale drepturilor omului.

• Cum se aude ″Soros″ azi vs. cum se auzea acum 25-30 de ani

În altă speță, un pic mai veche, George Soros chiar a luat țeapă în Rusia, la privatizarea unei companii de stat. S-a plâns de asta (și de Rusia în general) cu lux de amănunte, chiar în aprilie 2000. De altfel, anul 2000 a fost unul foarte prost pentru investitorul George Soros, care l-a pierdut atunci și pe șeful său de strategie Stanley Druckenmiller. Acesta îi era alături din 1988, cei doi fiind ″complici″ și la prăbușirea lirei sterline din Miercurea Neagră a anului 1992.

Cei de la Patton Boggs (însă fără Darryl Nirenberg în echipă) au mai lucrat pentru fondurile lui Soros în 2002-2003, făcând ″advocacy″ pe lângă Administrația de la Washington în legătură cu ″planul guvernului Rusiei de a-și reorganiza industria comunicațiilor″.

În anul 2000, Donald Trump era doar un ″magnat newyorkez pitoresc şi controversat″ și tocmai renunţase oficial la prima sa tentativă de a ajunge lider la Casa Albă, în calitate de candidat la preşedinţie din partea Partidului Reformei, înfiinţat de Ross Perot. Trump dădea atunci o vagă senzație de centrism și una accentuată de neseriozitate. „Peste niște ani, poate mă voi gândi să candidez din nou", a spus el.

Pe vremea aia, cuvântul ″Soros″ suna cu totul altfel decât în ziua de azi, și pentru fani, și pentru dușmani. Și unii, și alții erau mult mai puțini, preocuparea ″extracuriculară″ de căpătâi a magnatului era modelarea social-culturală a post-comunismului din estul Europei, criticii lui Soros erau preponderent de stânga, iar teoriile conspirației - care nu au făcut decât să-i fortifice și amplifice brandul - abia începeau să apară, prima dată în Ungaria.

Oricum, profund amuzant cum se aude propoziția ″a lucrat pentru Soros″ în ″sound system-ul″ MAGA azi, în martie 2026. La fel de amuzant, dacă n-ar fi tragic, e că, în ciclul electoral 2003-2004, după ce susținuse în precedentul bombardarea Iugoslaviei, Soros a luptat contra ″neoconilor″ warmongers ai lui Bush Jr., cum a părut că luptă și Trump în toate cele 3 campanii ale sale, până a descoperit deliciile militarismului; pe urmă, din 2008, Soros n-a mai avut vreo problemă cu politica externă și militară intervenționistă la fel de dezastruoasă a lui Obama din Orientul Mijlociu.

• Republican cu tată democrat

Revenind la Darryl Nirenberg:

S-a născut în 1959 și a crescut în satul (cu circa 5.000 de locuitori) Ellenville, asociat orașului Wawarsing (cam 11.000 de locuitori) din comitatul Ulster al statului New York. Noul ambasador SUA la București a dezvoltat în timp o orientare politică republicană, cu toate că tatăl său, Alex J. Nirenberg (decedat în 2011, la 82 de ani), a fost democrat.

Deși regiunea era relativ dominată de republicani, cel puțin în acea perioadă, cel mai mare eveniment politic din istoria comunității Ellenville a fost vizita din august 1966 a președintelui democrat Lyndon B. Johnson, alături de senatorul Robert F. Kennedy (din același partid), dedicată inaugurării unui spital local. Cu această ocazie, Johnson a vorbit despre proaspăt adoptatul program social de sănătate Medicare, parte a inițiativei mai largi Great Society a președintelui.

Veteran al războiului din Coreea, de profesie avocat, Nirenberg Sr. a deținut mai multe funcții publice locale ca reprezentant al Partidului Democrat, printre care cele de judecător (poziție aleasă în SUA) și de membru în Consiliul Legislativ al comitatului Ulster. Totodată, Alex J. Nirenberg a încercat, fără succes, să devină membru al Senatului statului New York, din partea Partidului Democrat.

Această ambiție a dus și la un mini-scandal, reflectat în presa locală. În 1974, când era jurist și avocat al primăriei din Ellenville (iar fiul său Darryl avea 15 ani), Alex J. Nirenberg l-a acuzat pe șeful filialei Partidului Democrat din Wavarsing, Jere Turkfeld, că i-ar fi cerut mită 1.000 de dolari pentru a-și păstra postul din administrația locală.

În replică, Turkfeld a susținut că suma cerută reprezenta de fapt cotizație legală pentru partid, menită să mai reducă din datoriile filialei rămase neplătite după cea mai recentă campanie electorală. Nirenberg Sr. a fost acuzat la rândul său, de predecesorul său republican la primărie, Albert I. Lonstein, că nu face decât să caute publicitate pentru campania sa proprie având ca țintă Senatul statal. Se punea și problema legalității numirii în post a lui Alex J. Nirenberg.

Anterior, în 1970, când a candidat tot din partea democraților pentru postul de procuror districtual al comitatului Ulster, Alex J. Nirenberg a contestat în justiție candidatura unui adversar, de la Partidul Conservator din statul New York. În fața instanței, tatăl noului ambasador SUA în România s-a autoreprezentat ca avocat.

Ca republican cu tată democrat, Darryl Nirenberg face parte din minoritatea americanilor cu afiliere politică diferită de cea a părinților lor. Circa 62% din copiii cu părinți democrați ajung și ei democrați, procent mai mare decât al celor cu părinți republicani care devin tot republicani (57%). În același timp, ″când părinții sunt foarte activi politic, copiii lor fie vor adopta cu entuziasm aceleași valori, fie vor ajunge să aibă opinii opuse puternice″.

″Am crescut într-un orășel pitoresc de la poalele Munților Catskill din nordul statului New York. Tatăl meu a suferit un atac de cord când eram adolescent. A supraviețuit, dar am fost nevoit să îmi asigur singur banii pentru educație și pentru multe dintre cheltuielile neesențiale.

Așa că am început să distribui ziare, să tund gazon vara și să deszăpezesc trotuare iarna. Am lucrat la un chioșc, la un magazin alimentar și la liceul nostru local, am debarasat mese la o stațiune din Catskills. În timpul facultății, am început o afacere de vânzare de dulciuri, iar timp de un semestru, aici, în Washington DC, am fost ospătar la Key Bridge Marriott.

Mentorul meu din liceu m-a ajutat să intru la Colgate University, pe care o absolvise la rândul său″, a povestit Darryl Nirenberg când a fost audiat în Senat pentru postul de ambasador în România.

Pe larg AICI