Biografia lui Georgescu merită introdusă în strategia națională de apărare

Postat la: 13.11.2025 - 18:54

Nicușor Dan nu pare dispus să rezolve problema anulării alegerilor. Ci doar interesat s-o amâne. Cum așa? Pentru că ne-a furnizat suficiente semnale că a devenit parte a problemei. A șarjat de două ori pe subiectul ăsta și a ratat căzând pe lângă ponei de fiecare dată.

Că deh, dacă ar face toate muștele miere, s-ar găsi faguri și sub coada calului. La prima șarjă a zis că s-a plătit 1 milion de euro pentru campania lui Georgescu. Dar că au fost 20 de milioane. Aici e o intuiție, durează ani de zile să obții probe, deci mai bine fără.

La a doua, a venit la reuniunea Comitetului politic european de la Copenhaga, cu raportul Georgescu întocmit de procuratură. Care pretinde că publicitatea lui Georgescu a fost făcută de Rusia. Acum, președintele ne promite un nou raport și informații complete despre Georgescu.

Dacă din cauza biografiei lui Georgescu s-au anulat alegerile, zic că scrutinele electorale nu-și mai au rostul și pot fi înlocuite cu biografiile candidaților în ediție Who's who. O comisie ad-hoc alege biografia cea mai profi, se economisesc bani, toată lumea pleacă mulțumită la mol, pierd contracandidații cu biografii din care lipsește anul nașterii sau în ce lună a cutărui an a avut loc ultima erecție sau după caz, ovulație.

Apoi, biografia lui Georgescu ar putea fi introdusă în strategia națională de apărare la capitolul amenințări. Cine a tras în noi? Biografia lui Georgescu. Cine i-a chemat pe mineri la București? Ați ghicit, bravo, tot biografia, bat-o Miron Cosma.

Ea va clarifica tot ce a rămas nelămurit în istoria recentă: statul în șpagat la Cotroceni, țepe privatizări, externalizări profit multinaționale, sula redevențe, sponsorii secreți ai președintelui. Rugați-vă ca în ediția Who's who de anul acesta, biografia lui Georgescu să fie completă.

Cornel Ivanciuc

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu