Biserica Ortodoxă Română se va implica în campania de vaccinare anti-Covid

Postat la: 11.01.2021 - 09:55

Biserica Ortodoxă Română va difuza materiale informative despre vaccinare în eparhii, printr-o broșură intitulată „Vaccinarea împotriva COVID-19 în România. Gratuită. Voluntară. Sigură".

Preoții ar urma să intre în etapa a doua a vaccinării în România, care începe peste câteva zile, iar Biserica Ortodoxă face apel la o informare corectă a populației. „Încheiem duminica și această săptămână cu bucurie și cu multă speranță pentru creștinii ortodocși sau catolici din România și de pe întreaga planetă. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a anunțat că Biserica Ortodoxă Română va difuza materiale informative despre vaccinare în eparhii, printr-o broșură intitulată "Vaccinarea împotriva COVID-19 în România. Gratuită. Voluntară. Sigură."

Papa Francisc a anunțat că se va vaccina imediat ce îi va veni rândul. Papa a spus: „Dintr-o perspectivă etică, cred că toată lumea ar trebui să se vaccineze. Este decizia etică pentru că pariezi cu sănătatea ta, cu viața ta, dar pariezi și cu viața celor din jurul tău." Numai împreună, indiferent de religie și credință, vom reveni la normalitate!", se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Ministerului Sănătății.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu