Biserica Unificării confirmă declarațiile asasinului lui Shinzo Abe. Suma uriașă primită de la mama lui Yamagami!

Postat la: 23.09.2022 - 14:21

Biserica Unificării, ale cărei legături strânse cu partidul de guvernământ al Japoniei au ieşit la iveală după asasinarea fostului premier Shinzo Abe, a recunoscut că a acceptat donaţii "excesive" de la mama suspectului în acest caz şi că va analiza dacă donaţiile au fost cauza asasinatului, relatează The Guardian .

Abe a murit după ce a fost împuşcat în timpul unui discurs de campanie în aer liber în luna iulie. Suspectul, Tetsuya Yamagami, a declarat că l-a împuşcat pe Abe din cauza legăturilor fostului prim-ministru cu Biserica Unificării, cunoscută şi sub numele de Moonies, pe care a învinuit-o pentru falimentul familiei sale. Mama lui Yamagami, membră veche a bisericii, a oferit donaţii bisericii în valoare de 100 de milioane de yeni (618.000 de lire sterline) în urmă cu două decenii, decizie care a provocat falimentul familiei.

Hideyuki Teshigawara, un înalt oficial al bisericii, care în prezent se numeşte Federaţia Familiei pentru Pace şi Unificare Mondială, a declarat joi, că este "profund întristat" să audă că Yamagami a comunicat poliţiei că furia lui faţă de biserică a cauzat atacul. Biserica a recunoscut că mama lui Yamagami a donat peste 100 de milioane de yeni, inclusiv asigurări de viaţă şi imobiliare. Ulterior a restituit aproximativ jumătate din sumă la cererea unchiului suspectului.

Un avocat al bisericii, Nobuya Fukumoto, a spus că a considerat donaţiile mamei lui Yamagami "excesive" şi că "trebuie să luăm în serios dacă acest lucru l-a chinuit pe suspect şi a dus la acest rezultat". Ancheta poliţiei cu privire la asasinarea lui Abe a dezvăluit legăturile strânse dintre partidul Liberal Democrat, inclusiv Abe, şi Biserica Unificării cu privire la interesele comune pentru cauze conservatoare.

Un sondaj de partid a constatat că aproximativ jumătate dintre parlamentarii săi aveau legături cu Biserica. Premierul Fumio Kishida s-a angajat să întrerupă toate aceste legături, dar mulţi japonezi doresc o explicaţie suplimentară despre modul în care Biserica ar fi influenţat deciziile partidului. Kishida a fost criticat din cauza gestionării controversei bisericii, precum şi pentru că a amânat funeraliile de stat pentru Abe.

Abe este unul dintre cei mai controversaţi lideri ai Japoniei, iar planurile pentru funeraliile de stat de marţea viitoare au devenit din ce în ce mai nepopulare pe măsură ce au apărut mai multe detalii despre legăturile partidului şi ale lui Abe cu biserica. Miercuri, un bărbat şi-a dat foc în apropierea biroului premierului într-un aparent protest faţă de înmormântarea de stat. Bărbatul a suferit arsuri grave, dar era conştient când a fost transportat la spital. Poliţia a precizat că a fost o tentativă de sinucidere şi nu a oferit detalii suplimentare.

Înmormântările de stat pentru prim-miniştri sunt rare în Japonia. Kishida a declarat că Abe merită această eveniment, fiind cel mai longeviv lider al Japoniei după cel de-al Doilea Război Mondial şi pentru realizările sale diplomatice şi economice. Criticii spun că planul pentru o înmormântare de stat a fost decis în mod nedemocratic, nu are bază legală şi este o utilizare inadecvată şi costisitoare a banilor contribuabililor. Analiştii politici susţin că premierul Kishida a decis să organizeze o înmormântare de stat pentru a mulţumi partidul lui Abe şi pentru a-şi susţine consolida propria putere.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu