Călin Georgescu a dat-o de gard. A vorbit despre o legătură cu Nicolae Iorga despre care nepotul marelui istoric spune că nu există
Postat la: 02.12.2024 - 18:30
Andrei Pippidi, nepotul lui Nicolae Iorga a negat vehement existența unei legături între Nicolae Iorga și candidatul la prezidențiale Călin Georgescu.
România Curată a luat legătura cu istoricul Andrei Pippidi, profesor emerit al Universității din București, doctor al Universității Oxford și membru al Academiei Române, după ce, în ultimele săptămâni, Georgescu, a afirmat că ar exista o legătură spirituală și materială între el și Nicolae Iorga. Legătura ar fi reprezentată de verișoara tatălui, Maria Georgescu, despre care Călin Georgescu și susținătorii lui pretind că ar fi fost secretara lui Nicolae Iorga.
„Ca editor al jurnalului și corespondenței bunicului meu, și copil care a crescut în mediul admiratorilor lui Nicolae Iorga, trebuie să spun foarte clar că o secretară a bunicului meu cu numele de Maria Georgescu nu a existat niciodată. Numele acestor secretare și asistente e precis cunoscut. Nu există legături nici doctrinare, nici de familie cum pretinde dl. Georgescu. Dacă Iorga ar trăi azi, ar fi îngrozit de aceste caricaturi naționaliste care sunt domnii Becali și Georgescu", a transmis istoricul Andrei Pippidi, pentru România Curată.
Călin Georgescu despre această aşa-zisă legătură cu Nicolae Iorga: „Mătușa mea, Maria Georgescu, a fost asistenta lui Nicolae Iorga. Și am avut de unde să învăț. Și când îmi vorbea, amuțeai. Vă spun sincer, i-am auzit pe marii corifei, am fost studentul și apoi mâna dreaptă, secretarul, cum am început, al lui Mircea Malița, și-l aveam pe Mircea Malița când vorbea... pe Florin Constantiniu, pe Nicolae Cajal, pe Marcus Solomon, când vorbeau oamenii ăștia... Eu eram, ca să zic așa, scribul întregii acțiuni, ca tânăr", afirma Georgescu.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu