Cazul tulburător al unei fetițe nevăzătoare penalizate de statul român pentru că nu știe să citească la un an și jumătate
Postat la: 19.01.2024 - 09:38
Printr-o interpelare transmisă Ministerului Muncii, deputatul USR Emanuel Ungureanu semnalează un caz tulburător din județul Vaslui, unde un profesor reclamă faptul că fiica sa nevăzătoare nu poate primi certificat de handicap pentru că nu poate citi la un an și jumătate.
La interpelarea transmisă Ministerului Muncii, deputatul Ungureanu atașează și memoriul tatălui care arată că a fost la DGASPC Vaslui pentru a depune dosarul de încadrare în grad de handicap a fiicei sale, dar a fost refuzat „pentru că pe Certificatul medical emis nu apare acuitatea vizuală scrisă în fracții".
„M-am dus la doamna profesor doctor care o operase si eliberase acest certificat medical si i-am explicat situația. Aceasta mi-a transmis că nu poate stabili acuitatea vizuală deoarece este necesar ca fetița în vârstă de 1 an si 4 luni să citească la panou. M-am reîntors la DGASPC Vaslui și le-am explicat situația, că un copil de 1 an si 4 luni nu știe să vorbească, darămite să citească.
Mi-au oferit numărul legii si anume Ordinul 1306/2016 pe care l-am studiat si am descoperit că in ANEXA acestuia la CAP II punctul A litera a, b și numărul 1 și 2 scrie ca pentru încadrare în grad este necesară măsurarea acuități vizuale ceea ce este imposibil pentru un copil de 1 an si 4 luni", arată tatăl fetiței în memorial transmis deputatului Ungureanu.
„Stimată doamnă ministru, pe cine veți desemna din Ministerul Muncii care să comunice de urgență cu Ministerul Sănătății-Comisia de Oftalmologie pentru emiterea unui ordin comun care să clarifice modul în care se aplică Ordinul 1308/2016 în privința stabilirii acuității vizuale pentru copiii sub 2 ani care nu pot fi evaluați pe același sistem de măsurare a acuității vizuale prin fracții ca și copiii care sunt la o vârstă în care pot să comunice cu cei care îi evaluează?", se arată în interpelarea deputatului Ungureanu transmisă Ministerului Muncii.
În 22 decembrie 2023, Ministerul Muncii i-a transmis deputatului care a semnalat problema un răspuns prin care pasează problema la Ministerul Familiei. Concret, Ministerul Muncii a transmis că de problemă nu este responsabilă Autoritatea Națională pentru Protecția Persoanelor cu Dizabilități (ANPPD), din subordinea Ministerului Muncii, ci Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA).
„(...) apreciem că întrebarea nu intră în sfera de competență a Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, punctul de vedere putând fi formulat de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA), instituție aflată în subordinea Ministerului Familiei", a transmis Ministerul Muncii, „cu întreaga considerație" și „speranța că informațiile furnizate sunt utile".
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu