Ce a anunțat Isaac Asimov în urmă cu aproape 70 de ani începe să devină realitate

Postat la: 20.01.2026 - 13:16

În cartea sa, "Soarele gol", scrisă în anul 1957 Isaak Asimov descria o lume a viitorului în care oamenii, deși vor avea acces la super tehnologie și vor avea un nivel de viață ridicat, totuși vor ajunge să se izoleze și să nu mai suporte prezența altor persoane.

Barometrul de Încredere Edelman 2026, o cercetare efectuată în 28 de țări și lansată în cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos, arată tocmai acest lucru: resentimentele și nemulțumirile din societate au condus la izolarea oamenilor în grupuri restrânse. Șapte din zece respondenți raportează o reticență sau un refuz de a avea încredere în persoane care au valori, abordări privind problemele sociale, origini sau surse de informare diferite. Această separare este mai accentuată în piețele dezvoltate, inclusiv Japonia (90%) și Germania (81%); e peste media globală în Marea Britanie (76%) și Canada (73%) și aproape de media globală în SUA (70%). Este prezentă indiferent de nivelul de venit, gen și vârstă, afectând atât piețele dezvoltate, cât și pe cele în curs de dezvoltare.

Patru factori stau la baza creșterii nivelului de izolare din societate. Primul este anxietatea economică care atinge niveluri record: două treimi dintre angajați se tem că noile politici comerciale și tarife le vor afecta negativ compania pentru care lucrează. În plus, 54% dintre respondenții cu venituri mici și 44% dintre cei cu venituri medii cred că vor fi lăsați în urmă, în loc să beneficieze de avantaje reale ale implementării inteligenței artificiale generative. Al doilea factor este prăbușirea optimismului: doar 32% dintre respondenți cred că următoarea generație va avea o viață mai bună, cu niveluri extrem de scăzute în Franța (6%), Germania (8%, în scădere cu 6 puncte), Canada (16%) și SUA (21%, în scădere cu 9 puncte). Al treilea este scăderea încrederii în instituții: respondenții cu venituri mici percep instituțiile ca fiind, în medie, cu 18 puncte mai puțin competente decât cei cu venituri mari și cu 15 puncte mai puțin etice. La nivel global, mediul de afaceri rămâne singura instituție percepută ca fiind atât etică, cât și competentă. A patra este criza informațională: 65% se tem că actori străini introduc informații false în mass-media naționale pentru a amplifica diviziunile interne, în timp ce doar 39% consumă știri din surse ideologic diferite cel puțin o dată pe săptămână.

„Izolarea a devenit noua criză a încrederii", a declarat Richard Edelman, CEO Edelman. „În ultimii cinci ani, am asistat la o trecere de la frică la polarizare, apoi la resentimente și, acum, la izolare. Oamenii se retrag din dialog și compromis, preferând siguranța mediilor familiare în detrimentul riscului asociat schimbării. Ne orientăm spre naționalism, în detrimentul conectării globale și spre câștig individual, în locul progresului comun. Mentalitatea a trecut de la «noi» la «eu». Ca rezultat, încrederea se concentrează tot mai mult în rândul celor apropiați, inclusiv CEO-ul meu (66%), concetățenii mei (64%) și vecinii mei (64%), în timp ce aproape 7 din 10 se tem că liderii instituționali induc în mod deliberat publicul în eroare."

Creșterea nivelului de izolare a alimentat naționalismul, ceea ce face mai dificilă competiția companiilor multinaționale cu cele locale. Încrederea în companiile cu sediul în „țara mea" depășește semnificativ încrederea medie în companiile străine, cu cele mai mari diferențe în Canada (31 de puncte), Japonia (29 de puncte) și Germania (29 de puncte). Peste o treime dintre respondenți își doresc mai puține companii străine pe piața lor internă, chiar dacă acest lucru ar duce la prețuri mai mari și o gamă mai redusă de produse și servicii. Patru din zece persoane (42%) nu sunt dispuse să investească în companii care nu le împărtășesc valorile, iar 42% dintre angajați spun că ar prefera să schimbe departamentul decât să lucreze pentru un manager cu valori diferite.

Pentru a contracara izolarea, „Angajatorul meu" este considerat cel mai bine poziționat să faciliteze încrederea, conectând grupurile și contribuind la reconstruirea încrederii, fiind singura instituție pentru care există un acord majoritar că își îndeplinește acest rol. Fiind instituția cea mai de încredere (78% încredere în rândul angajaților și 64% încredere în rândul populației generale), „Angajatorul meu" este perceput ca principal intermediar al încrederii între grupuri aflate în dezacord, atât de către cei cu mentalitate de izolare (74%), cât și de cei inclinați spre deschidere (84%). Așteptarea este ca CEO-ul să conducă acest proces (73%), prin strategii susținute public, precum consultarea persoanelor cu valori și origini diferite (75%) și discuții constructive cu angajații care critică compania(74%). Alte figuri interne, precum superiorii direcți și colegii, dar și voci locale familiare (de exemplu medici sau lideri religioși), pot juca roluri importante în intermedierea încrederii.

"Barometrul de Încredere Edelman trage și anul acesta un semnal de alarmă. La nivel global, am trecut de la nemulțumire și resentimente la a ne izola, a trăi și munci fiecare în bula lui, cu tot mai puțină empatie și înțelegere față de cei care sunt diferiți și tot mai puțină încredere în oameni, instituții și organizații. Această încredere trebuie reconstruită, chiar dacă pare că suntem în ceasul al doisprezecelea. Și tot Barometrul Edelman ne oferă o soluție. Studiul arată că mediul de business, "angajatorul meu" este văzut ca un facilitator care poate reconecta grupuri diferite și poate, astfel, restabili încrederea. În premieră, mediul de afaceri este perceput ca fiind mai etic decât ONG-urile. Iar acest lucru îndeamnă la acțiune și responsabilitate din partea liderilor de business, care trebuie să-și asume rolul de mediator în societate", a declarat Corina Vințan, CEO Links Associates - companie de comunicare afiliată Edelman.

· Un decalaj tot mai mare între mase și elită: În 2012, diferența de încredere dintre respondenții cu venituri mari și cei cu venituri mici era de șase puncte. Până în 2026 a ajuns la 15 puncte, cu cele mai mari discrepanțe în SUA (29 de puncte), Indonezia (26), Nigeria (26), Franța (22) și Arabia Saudită (21).

· Principalii factori care modelează încrederea. În ultimii cinci ani, inflația (54%), creșterea dezinformării (50%), pandemia COVID-19 (43%), războaiele comerciale (37%) și utilizarea tot mai largă a platformelor de inteligență artificială generativă (37%) sunt evenimentele care au influențat cel mai mult încrederea în oameni și instituții.

· Încrederea se mută de la „noi" la „eu". Ca urmare a acestor evenimente majore recente, liderii instituționali au înregistrat o scădere a nivelului de încredere care li se acordă, în frunte cu liderii guvernelor naționale (-16), marile organizații media (-11) și liderii de afaceri străine (-6), în timp ce persoanele din proximitate - vecinii, familia și prietenii (+11), colegii (+11) și CEO-ul meu (+9) - au înregistrat creșteri ale nivelului de încredere.

· Economiile dezvoltate înregistrează cei mai scăzuți indici de încredere. Pentru al doilea an consecutiv, piețele dezvoltate se află la finalul clasamentului încrederii, inclusiv Japonia (38), Franța (42), Germania (44), Marea Britanie (44), Spania (45), Coreea de Sud (46) și SUA (47), în timp ce piețele în curs de dezvoltare conduc clasamentul, cu țări precum China (80), Emiratele Arabe Unite (80), India (74), Indonezia (73), Arabia Saudită (73) și Nigeria (72).

· Mediul de afaceri depășește ONG-urile la capitolul etică. Pentru prima dată, mediul de afaceri este perceput ca fiind mai etic decât ONG-urile. În ultimul an, scorul de etică al mediului de afaceri a crescut cu patru puncte, ajungând la 20, în timp ce ONG-urile au scăzut cu două puncte, până la 17. Mediul de afaceri este acum perceput ca fiind mai etic și mai competent decât toate celelalte instituții, continuând o tendință începută în timpul pandemiei COVID.

Barometrul de Încredere Edelman 2026 reprezintă cea de-a 26-a ediție anuală a sondajului. Cercetarea a fost realizată de Edelman Trust Institute și a constat în interviuri online de câte 30 de minute, efectuate între 23 octombrie și 18 noiembrie 2025. Studiul a inclus peste 34.000 de respondenți din 28 de țări.

Raportul este publicat în luna ianuarie a fiecărui an și analizează o serie de indicatori relevanți privind nivelurile de încredere în mediul de afaceri, mass-media, guvern și organizațiile neguvernamentale, contribuind la modelarea conversațiilor și la stabilirea agendei pentru anul în curs.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu