Ce este Efectul Dunning-Kruger sau de ce proștii se cred deștepți

Efectul Dunning-Kruger este o eroare de apreciere în care persoane incompetente apreciază eronat competența lor ca fiind mult mai mare decât în realitate. Acest comportament se datorează incapacității persoanelor respective de a-și recunoaște nivelul lor, tocmai din cauza lipsei lor de cunoștințe în domeniu.

Potrivit cercetătorilor care au studiat Efectul „Dunning-Kruger" există şi un mecanism psihologic invers, care-i face pe oamenii deştepţi să se îndoiască de ceea ce ştiu şi să se considere mai puţin calificaţi decât sunt în realitate.

Un nivel de cunoștințe ridicat poate submina încrederea în sine, astfel că oamenii competenți pot crede în mod fals că și ceilalți cunosc lucrurile la fel ca ei. David Dunning și Justin Kruger de la Universitatea Cornell descriu efectul drept „aprecierea greșită a incompetenței proprii, precum și aprecierea greșită a înaltei competențe a altora".

Fenomenul a fost testat pentru prima oară într-o serie de experimente, ale căror rezultate au fost publicate în 1999 de David Dunning și Justin Kruger de la Departmentul de Psihologie al Universității Cornell. Aceștia s-au bazat și pe studii mai vechi care arătau că aprecierea greșită a competenței se datorează ignorării standardelor de competență. Acest tipar a fost observat în studii foarte diferite, privind, de exemplu, capacitatea de înțelegere a unui text citit, conducerea unui autovehicul sau în cazul practicării sporturilor, de exemplu șah sau tenis.

Dunning și Kruger afirmă că, într-un anumit domeniu, cei incompetenți:

-vor tinde să-și supraestimeze propriul nivel de competență;

-nu vor recunoaște înalta competență a celor competenți în realitate;

-nu-și vor da seama de propria lor incompetență;

-vor recunoaște propria incompetență anterioară după ce vor dobândi un nivel înalt în domeniul respectiv.

Dunning a făcut o comparație cu situația în care o persoană care suferă de o dizabilitate fizică din cauza unei leziuni cerebrale pare a nu fi conștientă de acea dizabilitate sau o neagă, chiar dacă efectele sunt serioase, ca orbirea sau paralizia.

Dunning și Kruger au testat aceste ipoteze pe studenții de la cursurile de psihologie de la Universitatea Cornell. Într-o serie de studii, ei au notat aprecierile subiecților despre ei înșiși asupra abilităților de raționament logic, cunoștințelor gramaticale și umorului. După ce li s-au arătat rezultatele testelor proprii, subiecților li s-a cerut să estimeze poziția lor în lot: cei competenți și-au estimat poziția corect, în timp ce cei incompetenți și-au supraestimat poziția. După Dunning și Kruger, autorii au observat de-a lungul a patru studii că subiecții clasați în ultimul sfert la testele privind umorul, gramatica și logica și-au supraestimat cu mult posibilitățile. Deși testele îi situau la nivelul de 12 % (în al patrulea sfert) ei s-au estimat la nivelul de 62 % (în sfertul al doilea).

În același timp, cei cu adevărat pricepuți au avut tendința să-și subestimeze competența lor. În mare parte, subiecții care au considerat testele ușoare au estimat greșit că aceste teste sunt ușoare și pentru ceilalți.

Un studiu ulterior, însă publicat în aceleași articole, sugerează că subiecții foarte incompetenți au reușit să estimeze mai bine nivelul lor după un mic instructaj într-un domeniu în care nu se pricepeau, în timp ce estimările în domeniile în care n-au fost instruiți au rămas aceleași cu cele dinainte.

În 2003 Dunning și Joyce Ehrlinger, și ea de la Universitatea Cornell, au publicat un studiu care a arătat schimbările în aprecierile asupra propriei persoane când există repere externe. Participanților la studii, studenți la Universitatea Cornell, le-au fost date teste de geografie: unora teste care să le mărească încrederea în forțele proprii, altora teste care să le-o micșoreze, iar apoi li s-a cerut să estimeze performanța proprie. Cei care au efectuat testele care le măreau încrederea au estimat rezultate superioare, iar ceilalți rezultate inferioare celor reale.

Daniel Ames și Lara Kammrath au extins cercetările luând în considerare sensibilitatea subiecților la părerile altora, precum și cât de sensibili se consideră.

Alte cercetări afirmă că efectul nu este așa de evident și se poate datora perturbațiilor și neînțelegerilor. Într-o serie de 12 teste efectuate în trei studii, cercetătorii au observat că la teste cu dificultate moderată acuratețea estimărilor celor mai bune și celor mai proaste rezultate este similară, iar la teste mai dificile estimarea performanțelor bune este chiar mai imprecisă decât a celor slabe. Acest sugerează că estimările ar avea grade de eroare similare, indiferent de competență.

Ehrlinger ș.a. au încercat să dea și alte explicații, dar calitativ au ajuns la aceleași concluzii cu cercetările originale. Concluzia lucrării este că principala cauză este faptul că, în contrast cu cei buni, „cei slabi nu rețin sugestiile că ar fi nevoie să se instruiască".

Studiile asupra efectului Dunning-Kruger s-au concentrat asupra subiecților americani. Un studiu asupra unor subiecți din Asia de Est sugerează că asupra acestora acționează un efect contrar efectului Dunning-Kruger. Cei din Asia de Est tind să-și subestimeze nivelul și consideră acest lucru ca o motivație să ajungă în rând cu ceilalți