Ce s-ar întâmpla dacă SUA ar recunoaște unilateral anexarea Crimeei de către Federația Rusă
Postat la: 24.04.2025 - 11:56
Dacă SUA ar accepta să recunoască suveranitatea Rusiei în peninsula Crimeea, anexată ilegal în 2014, situația internațională s-ar complica, inclusiv pentru România, susține Iulian Chifu, analist de politică externă și fost consilier prezidențial. Negocierile pentru încetarea războiului din Ucraina, în care se discută problema teritoriilor ocupate de forțele Federației Ruse, s-ar putea complica dacă SUA recunoaște anexarea peninsulei Crimeea de jure, potrivit dreptului internațional.
„Dacă fie și numai dacă Statele Unite ar recunoaște unilateral anexarea Crimeei de către Federația Rusă pentru că asta ar rupe în primul rând reguli fundamentale și în al doilea rând ar încălca suveranitatea Ucrainei și integritatea sa teritorială recunoscută internațional, deci ar schimba regulile jocului", a explicat analistul de politică externă Iulian Chifu. În schimb, „recunoașterea de facto este o chestiune fezabilă pentru că Rusia ocupă acele regiuni, deci nu fac decât să recunosc o realitate de fapt. Care nu înseamnă faptul că acele regiuni aparțin Rusiei sau au fost integrate în Rusia", a completat specialistul.
Dacă SUA recunoaște anexarea Crimeei, acest lucru ar putea complica și relația dintre Rusia și România. „O modificare a regulilor sau o apariție de jure a Federației Ruse în Crimeea, deci, practic, vecini peste Marea Neagră cu România, sigur că ridică probleme privind succesiunea la tratate sau la decizii internaționale a Federației Ruse", a mai spus Iulian Chifu. Declarațiile președintelui american Donald Trump privind conflictul din Ucraina continuă să ridice semne de întrebare cu privire la viitorul angajamentului Statelor Unite în susținerea Kievului. Într-o postare pe rețeaua sa socială, Truth Social, Trump l-a criticat deschis pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski, acuzându-l că ar împiedica un acord de pace prin refuzul de a accepta pierderea Crimeei.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu