Ce sunt parastasele si cum te poti achita cel mai usor de aceasta obligatie fata de cei dragi trecuti in nefiinta?

Postat la: 08.05.2020 - 09:32

Datoria ta fata de cei dragi care au trecut in nefiinta nu ia sfarsit odata cu inmormantarea. Conform credintei crestine aceasta datorie continua pentru rude si urmasi pana la Ziua de apoi.

Invataturile bisericesti spun ca dupa moartea trupului si participarea sufletului la judecata particulara, spiritul continua sa existe alaturandu-se cetei celor drepti sau cetei celor osanditi in functie de modul in care a trait pe pamant. De aceea, rugaciunile celor vii pentru sufletele celor decedati sunt extrem de importante, iar pomenile facute din inima pot usura corvoadele la care sunt supuși după moarte cei care au cazut in pacat.

Ce fel de ceremonii religioase au loc dupa inmormantare?

Ceremoniile religioase care au loc dupa inmormantare si in care se pomeneste sufletul celui decedat, oferindu-se de pomana in cinstea lui se numesc ierurgii. Acestea sunt de trei feluri:

  • sarindare
  • parastase individuale
  • parastase de obste

Sarindarele presupun pomenirea celor decedati timp de patruzeci de Liturghii de la data la care a avut loc evenimentul. Aceasta pomenire se face de catre preot si pentru a se putea infaptui, rudele celui trecut in nefiinta trebuie sa aduca la biserica un pomelnic cu numele acestuia in care sa mentioneze din punct de vedere crestinesc modul in care a avut loc moartea si anume fara lumanare, nespovedit, neimpartasit, sau alte detalii. De asemenea, impreuna cu pomelnicul, se daruiesc bisericii prescuri, vin, untdelemn, tamaie si lumanari necesare slujbei de pomenire.

Parastasele pe de alta parte, sunt niste ceremonii mai complexe in care implicarea celor ramasi in viata este mult mai mare decat la sarindare. Dupa oranduiala bisericii, parastasele trebuie sa aiba loc la 3, 9 si 40 de zile dupa moarte, apoi la 3, 6, 9 si 12 luni si dupa primul an, in fiecare an, la data mortii, timp de 7 ani. Toate aceste parastase au semnificatii adanci in Biserica Ortodoxa. Cel de 3 zile aminteste de Invierea Domnului si de Sfanta Treime; cel de 9 zile de al noualea ceas in care Mantuitorul si-a dat viata pe Cruce si de cele 9 cete ingeresti; iar cel de 40 de zile de Inaltarea Domnului. Parastasele de 3, 6 si 9 luni se fac toate pentru slava Sfintei Treimi; iar cele anuale dupa exemplul primilor crestini care praznuiau ziua mortii ca zi de nastere pentru viata de apoi.

La cine poti apela pentru organizarea parastaselor?

Slujbele de pomenire a mortilor sunt pe cat de necesare pe atat de greu de respectat in contextul societatii moderne. Din cauza serviciului, familiei si a nenumaratelor griji si probleme personale, multi crestini neglijeaza aceste obiceiuri bisericesti atat de importante pentru sufletele celor adormiti. Dar, din fericire, acolo unde exista dorinta exista si solutii si de aceea pentru a te achita de aceasta datorie fata de cei dragi care au parasit aceasta lume poti acum apela la servicii funerare de organizare parastase oferite de firmele de pompe funebre.

Aceste servicii constau in stabilirea unui meniu potrivit pentru pomana oferita cu ocazia slujbelor religioase, precum si gatitul tuturor mancarurilor necesare in functie de numarul de participanti. Mai mult, includ si mersul la cumparaturi, prepararea tuturor pachetelor ce urmeaza a fi impartite si chiar si servirea mancarii, scapand complet de griji pe clientul care le solicita.

Parastasele se pot organiza si in cadrul restaurantelor. Pentru ceremoniile cu multi participanti poate fi mai practic pentru client sa-i stranga pe toti la masa in oras decat sa-i acomodeze in propria locuinta. Pentru cei interesati, un astfel de restaurant se poate gasi usor tot prin intermediul unei firme de pompe funebre specializata si in organizarea parastaselor.

De asemenea, tot in cadrul parastaselor, la slujba de la biserica sunt necesare coliva si colaci care vor fi sfintite in timpul ceremoniei religioase si apoi impartite celor prezenti. Toate acestea pot fi pregatite tot de o firma de pompe funebre astfel incat pentru rudele celui adormit nu ramane necesara decat participarea.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu