Cea mai veche înmormântare descoperita pana acum a fost în Africa în urmă cu 78.300 de ani

Postat la: 10.05.2021 - 16:49

Cea mai veche dovadă a unei înmormântări a fost găsită pe teritoriul Africii, în Kenya, într-o peșteră numită Panga ya Saidi. Mormântul se află la 3 metri sub podeaua peșterii și totul indică faptul că a fost o înmormântare planificată.

Au fost găsite inclusiv rămășițele unui copil de 2 - 3 ani, așezate pe partea dreaptă, cu genunchii flexați. Cândva, a avut o pernă sub cap - ceea ce indică grija față de acesta - și a fost învelit într-un material care s-a dezintegrat între timp, relatează IFL Science. Groapa pare să fi fost făcută special pentru el, corpul era proaspăt la momentul înmormântării şi a fost acoperit rapid cu pământ prelevat din podeaua peşterii. În imediata apropiere nu au fost găsite ofrande sau alte obiecte. Nu departe, însă, cel mai probabil trăia populația din rândul căreia provenea, fiind găsite mai multe dovezi în acest sens.

"A fost, probabil, o acţiune de grup, poate a membrilor familiei copilului. Toate aceste comportamente sunt, desigur, foarte asemănătoare cu cele observate în prezent la propria noastră specie, aşa că putem rezona cu acest act, chiar dacă înmormântarea a avut loc în urmă cu 78.000 de ani", a declarat arheologul Nicole Boivin, director al Institutului Max Planck pentru Ştiinţa Istoriei Umane din Germania, care se numără printre autorii studiului.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu