Cel mai mare „dogfight" din istoria recentă a aviației? 125 de avioane militare din India și Pakistan s-ar fi duelat timp de o oră / Ce pierderi ar fi suferit cele două puteri nucleare
Postat la: 10.05.2025 - 09:21
Un număr de 125 de avioane militare din India și Pakistan s-au confruntat în conflictul izbucnit recent între cele două puteri nucleare, potrivit unor surse CNN. Pakistanul susține că, în urma acestei bătălii, cinci avioane indiene au fost doborâte. De cealaltă parte, India a anunțat doborârea a patru aeronave, inclusiv una de avertizare timpurie AWACS.
Acest „dogfight" a fost „unul dintre cele mai mari și mai lungi din istoria recentă a aviației", a declarat sursa CNN. Confruntarea ar fi durat mai mult de o oră, iar aeronavele nu au intrat în spațiul aerian al inamicului, ci și-au lansat rachetele de la distanțe uneori mai mari de 160 de km. Din informațiile apărute până acum, India ar fi folosit în acest conflict avioane precum Rafale, MiG-29 și Su-30. De cealaltă parte, cel mai eficient model din dotarea Pakistanului ar fi fost Chengdu J-10C de producție chineză, care a luptat alături de unități JF-17 și F-16. Pakistanul susține că a doborât trei avioane Rafale indiene, un Su-30 și un MiG-29. De cealaltă parte, pe lângă aeronava AWACS, India susține că a eliminat un F-16 și două JF-17.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu