Cine este denunţătorul directorului de la UNIFARM? Fost brancardier care şi-a turnat primul şef

Postat la: 24.06.2020 - 08:15

Toată lumea a aflat că asupra lui Adrian Ionel, directorul UNIFARM, s-a instituit controlul judiciar, impus de DNA, după ce procurorii presupun că ar fi solicitat mită 760.000 de euro lui Adrian Tarău (firma Best Expert), mită pentru a semna un contract de achiziţie de măşti, în luna martie.

Numai că, SENZAŢIE, respectiva persoană susţine în faţa magistraţilor că nu i s-a cerut banii ăştia pentru semnarea contractului, de altfel reziliat, spun surse apropiate de DNA. Nu s-au prezentat probele acuzării. Şi nici cine e denunţătorul. Deci, Adrian Tarău, controversatul om de afaceri din Oradea, cel care l-a turnat pe procurorul Lele, iscând un scandal uriaş în anii 2010, nu pretinde, în faţa procurorilor, spun surse judiciare, că i s-ar fi cerut mită de către Adrian Ionel pentru a aduce măşti din China.

Din propriile declaraţii făcute, Emanuel Ungureanu, ministrul din umbră al Ministerului Sănătăţii, l-a dat pe directorul UNIFARM pe mâna procurorilor. El taie şi spânzură nu numai în MS, dar şi prin spitale pe unde filmează mopuri şi seringi în baie. Se poate spune că deputatul USR Emanuel Ungureanu a pornit de jos. "Ministrul din umbră" de azi a fost, inițial, brancardier. Numai că a știut să profite la maximum de o conjuctură extrem de favorabilă. Soția sa era medic la Cluj - la Institutul de Transplant Renal -, iar printr-o intervenție directă la directorului spitalului, Mihai Lucan, a obținut angajarea soțului - pe postul de brancardier - la spitalul respectiv.

Familia Ungureanu și familia Lucan s-au aflat în relații foarte bune o anumită perioadă de timp, numai că, la un moment dat, directorul spitalului i-a cerut lui Emanuel Ungureanu un serviciu. Viitorul deputat USR a refuzat, iar "prietenia" a devenit doar o amintire. Refuzat fiind de brancardierul pe care îl angajase, Mihai Lucan l-a data afară pe acesta, iar Emanuel Ungureanu nu a putut uita, niciodată, un asemenea afront. A dorit să se răzbune pe cel care l-a angajat - și, totodată, l-a dat afară - și a-a aflat printre denunțătorii lui Mihai Lucan la DIICOT, semn că... n-a uitat și n-a iertat.

Din perspectiva de brancardier la Institutul de Transplant, Emanuel Ungureanu, ajuns deputat USR, a făcut un proiect de lege a transplantului, prin care, în înţelepciunea lui, defineşte vreo opt condiţii de declarare a morţilor cerebrale, el făcând un joc împotriva sistemului naţional, spun surse din domeniu. În mesajul de ieri, turnătorul Ungureanu a amintit publicului că mai are pe ţeava armei sale de execuţie pe Petrică Șușca, manager la spitalul județean Cluj, menținut în funcție de actualul guvern. Emanoil Ungureanu a ajuns să fie spaima nu numai a managerilor ci şi a profesorilor pentru că vine, vorba unei victime, ca turbatul urlând şi vociferând, ameninţând că-i termină pe toţi.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu