Cine este persoana „foarte, foarte importantă" grațiată de Donald Trump

Postat la: 18.08.2020 - 19:37

Președintele american Donald Trump a anunțat marți că o va grația postum pe activista pentru drepturile femeilor Susan B. Anthony care a fost amendată în 1872 fiindcă a votat ilegal.

Președintele american a făcut anunțul în cadrul unui eveniment de celebrare a adoptării celui de-al 19-lea amendament al Constituției SUA care le-a acordat femeilor dreptul la vot.

„Voi semna o grațiere completă și deplină pentru Susan B. Anthony. Ea nu a fost niciodată grațiată", a declarat Donald Trump.

Anthony a fost una din figurile proeminente ale mișcării pentru drepturile femeilor, militând pentru acordarea acestora dreptul la vot. În 1872 aceasta a votat pentru prima dată în Rochester, New York, fiind arestată și găsită vinovată de încălcarea legii de către un juriu format doar din bărbați.

I s-a ordonat să plătească o amendă de 100 de dolari, lucru pe care nu l-a făcut niciodată. Când femeile au câștigat dreptul la vot în 1920 după ratificarea celui de-al 19-lea amendament, Anthony decedase de peste un deceniu.

Președintele republican se confruntă cu o bătălie electorală dificilă în vederea realegerii sale la scrutinul prezidențial din luna noiembrie iar în ultimele săptămâni a încercat să atragă voturile femeilor, cu precădere ale celor din suburbii.

Sâmbătă, acesta a anunțat că va analiza „cu foarte multă seriozitate" grațierea lui Edward Snowden, fostul angajat al CIA şi al agenţiei de informaţii NSA, exilat în Rusia după ce a denunţat în 2013 supravegherea masivă a comunicaţiilor şi internetului în SUA, iar luni a lăsat de înțeles că va grația o persoană „foarte, foarte importantă", adăugând însă că nu este vorba de Snowden și nici de fostul său consilier pentru securitate națională, Michael Flynn.

Luna trecută, Donald Trump i-a comutat pedeapsa cu închisoarea prietenului său Roger Stone, condamnat în februarie la 40 de luni de închisoare în cadrul anchetei privind ingerința rusă în campania prezidențială din 2016.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu