Clienti Microsoft, atacati de un hacker. Modul incredibil in care a reusit sa acceseze informatiile

Postat la: 27.06.2021 - 08:55

Un hacker a accesat computerul unui agent de relatii cu clientii al Microsoft si a folosit informatiile pentru a ataca clientii companiei.

Compania a anuntat ca a descoperit atacul in timpul raspunsului sau la atacul cibernetic al unei echipe care ar fi responsabila pentru atacurile majore anterioare care au avut loc la SolarWinds si Microsoft. Microsoft a precizat ca a avertizat clientii afectati. O copie a unui avertisment vazut de Reuters a afirmat ca atacatorul apartinea grupului Nobelium si ca accesul a avut loc in a doua jumatate a lunii mai.

"Un hacker sofisticat asociat unui stat, pe care Microsoft il identifica drept NOBELLIUM, a accesat instrumentele de asistenta pentru clienti ale Microsoft pentru a examina informatiile referitoare la abonamentele la serviciile Microsoft", se arata partial in avertisment. Guvernul SUA a atribuit public atacurile anterioare guvernului rus, care neaga implicarea. Cand Reuters a intrebat despre acest avertisment, Microsoft a anuntat atacul in mod public.

Dupa ce a comentat o campanie mai larga de phishing despre care a spus ca a compromis un numar mic de entitati, Microsoft a aratat ca a constatat si atacul impotriva propriului agent, despre care a spus ca are atributii limitate. Agentul ar putea vedea, printre altele, informatiile de contact pentru facturare si ce servicii platesc clientii. "Atacatorul a folosit aceste informatii in unele cazuri pentru a lansa atacuri foarte precise, ca parte a campaniei lor mai ample", a spus Microsoft.

Compania a avertizat clientii afectati sa fie atenti la comunicarile catre contactele lor de facturare si sa ia in considerare schimbarea acelor nume de utilizator si adrese de e-mail, precum si interzicerea numelor de utilizator vechi de la conectare. Microsoft a declarat ca este la curent cu trei entitati care au fost compromise in campania de phishing.

 

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu