Credite cu acte false. 35 de percheziţii în Bucureşti şi cinci judeţe

Postat la: 31.10.2019 - 15:12

Potrivit unui comunicat transmis joi de DIICOT, procurorii şi poliţiştii au făcut 35 de percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa, Teleorman şi Prahova, pentru destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals în declaraţii şi uz de fals.

Membrii grupului sunt bănuiţi că, în perioada iulie 2018 - august 2019, au facilitat obţinerea de credite de către persoane care nu aveau loc de muncă şi care nu realizau venituri. Solicitanţii de credite susţineau că sunt angajaţi şi au venituri, însă, de fapt, fie nu erau angajaţi deloc, fie aveau contracte individuale de muncă active, însă veniturile nu le permiteau obţinerea de credite.

Majoritatea persoanelor care au depus cereri de creditare sunt persoane cu studii medii şi cu situaţie materială precară, unele dintre acestea fiind cunoscute cu antecedente penale. Practic, membrii grupului infracţional au facilitat obţinerea frauduloasă a creditelor în schimbul primirii unui „comision" variabil în funcţie de valoarea creditului.

În fapt, din ianuarie 2018, membrii grupului au preluat, prin persoane interpuse, aflate în anturajul infracţional al acestora, o serie de societăţi comerciale, care derulau o activitate comercială aparent legală. Ulterior preluării, aceste societăţi nu au mai avut nicio activitate comercială, fiind destinate exclusiv angajării fictive a persoanelor care au solicitat produsele de creditare.

„Angajarea fictivă s-a realizat prin depunerea on-line a unor declaraţii fiscale (D 112 - Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate), în cuprinsul cărora s-a specificat, în mod necorespunzător adevărului, faptul că persoanele fizice care au solicitat acordarea produselor de creditare sunt angajate de mai mult timp în cadrul acestor societăţi (perioade cuprinse între 6 luni şi un an), obţinând venituri lunare considerabile. Prin depunerea acestor declaraţii fiscale s-a urmărit crearea unui istoric scriptic în câmpul muncii pentru solicitanţii împrumuturilor, astfel încât aceştia să îndeplinească condiţiile de eligibilitate impuse de instituţiile de creditare din punct de vedere al veniturilor realizate. Astfel, deşi solicitanţii creditelor nu au fost niciodată angajaţi la societăţile comerciale controlate de membrii grupului infracţional organizat, în urma depunerii declaraţiilor, aceştia au dobândit în mod fictiv şi retroactiv această calitate. De regulă, declaraţiile 112 au fost depuse cu câteva zile înainte de solicitarea produselor de creditare. În acest fel, reprezentanţii băncilor şi ai IFN-urilor au fost induşi în eroare, aceştia constatând, în momentul interogării bazei de date ANAF, faptul că solicitanţii creditelor figurau angajaţi la societăţile indicate în cererile de creditare", arată DIICOT.

De regulă, veniturile persoanelor care au solicitat acordarea împrumuturilor erau verificate de funcţionarii instituţiilor de creditare prin interogarea bazei de date puse la dispoziţie de ANAF. Au existat însă bănci care le-au cerut clienţilor să prezinte documente de venit, situaţie în care membrii grupului infracţional au falsificat aceste înscrisuri, punându-le ulterior la dispoziţia solicitanţilor de credite pentru a face dovada calităţii de salariat şi a veniturilor realizate.

În plus, unii dintre membrii grupului infracţional au avut rolul de a însoţi clienţii la sediile instituţiilor de creditare pentru a înlesni procesul de înregistrare a cererilor şi pentru a se asigura că solicitanţii creditelor le vor remite partea convenită din sumele de bani obţinute.

Valoarea totală a prejudiciului cauzat ajunge la suma de 3.740.817 de lei.

Trei suspecţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar alţi nouă au primit control judiciar. De asemenea, procurorii DIICOT au cerut judecătorului de drepturi şi libertăţi luarea măsurii preventive în lipsă a unui număr de 2 inculpaţi.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu