Crimă la coadă la peşte în ajunul Anului Nou. Poliţiştii sunt pe urmele criminalilor

Postat la: 31.12.2019 - 15:13

Poliţiştii gorjeni sunt în alertă după de o persoană în vârstă de 43 de ani, din localitatea Târgu Cărbuneşti, a fost înjunghiată mortal, astăzi, în timp ce se afla în Piaţa Centrală din municipiul Târgu Jiu.

Victima a fost înjunghiată în spate şi până la sosirea echipajului de la Ambulanţă a intrat în stop cardio-respirator, după care medicii de la Spitalul Judeţean de Urgenţă au declarat decesul.

„Bărbatul a fost înjunghiat în spate, hemitorace drept. A fost transportat de echipajul SMURD în UPU, însă a intrat în stop cardio-respirator şi a fost declarat decesul", a spus Constantin Mitroi, şeful Serviciului de Ambulanţâ Gorj.

„E vorba de o persoană de etnioe romă. Eram cumnaţi. Erau certaţi din perioada în care se aflau în Norvegia. Stătea la coadă la peşte în momentul în care au început să se certe. Erau doi sau trei care l-au lovit A fost pus la pământ cu mai multe lovituri, după care l-au înjunghiat cu cuţitul. Oamenii ţipau, dar degeaba. Le-a fost frică să se bage ca să nu fie şi ei înjunghiaţi. Bărbatul înjunghiat era într-o baltă de sânge. Nu am văzut în viaţa mea aşa de mult sânge. A venit un echipaj SMURD, unde nu este medic", ne-a povestit un martor.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru omor. „Toate echipajele de poliţie desfăşoară activităţi specifice pentru identificarea persoanelor care se fac vinovate", a spus Victor Ţuhaş, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Gorj.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu