Cristian Țânțăreanu a fost testat pozitiv la Covid: "Sunt dublu vaccinat. Mi-a fost rău, când am văzut că scade dramatic oxigenul m-am dus în spital!"
Postat la: 27.10.2021 - 17:50
Omul de afaceri Cristian Țânțăreanu a fost infectat cu Covid-19. Deși vaccinat cu două doze, milionarul a fost internat timp de o săptămână la Spitalul Matei Balș din Capitală, după ce starea lui a început să se înrăutățească, relatează Libertatea.
„Am fost bolnav, m-am vindecat. Am stat în spital tot cu COVID-ul ăsta. Eram vaccinat de două ori și, când am ajuns în spital, trebuia să fac doza trei. Probabil am făcut o formă mai nu știu cum, dar tot nu a fost prea ușoară. De vreo 5 zile au venit acasă. Am stat în spital o săptămână, și o săptămână acasă. Îmi era rău, îmi scăzuse oxigenul, când am văzut că scade dramatic m-am dus în spital. E nenorocire!
Mai am niște medicamente de luat și cam asta este treaba. La «Matei Balș» am fost internat, nu știu cum este în altă parte, dar m-am uitat cum funcționează treaba o săptămână și sunt mari profesioniști", a mărturisit Țânțăreanu. Cristian Țânțăreanu a fost printre primii români care s-au vaccinat și mărturisește că merge pe mâna științei, medicinei și a progresului.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu