Cum a achitat instanța un bărbat acuzat de viol: "Dacă victima nu s-a împotrivit înseamnă că a acceptat!"

Postat la: 21.07.2021 - 14:40

La începutul lui 2016, un educator dintr-un centru de plasament din Sălaj, unde locuiesc copii aflați în protecția statului, a fost acuzat de viol de către o tânără de 20 de ani. Judecătoria Șimleu Silvaniei l-a achitat cu argumentul că dacă victima nu s-a împotrivit, înseamnă că a acceptat, scrie Libertatea.

Motivarea judecătorului:

„Așadar, chiar din relatările victimei, se poate observa că victima descrie destul de amănunțit acțiunea inculpatului, care dura de ceva timp. De unde rezultă că ea nu dormea în timp ce inculpatul acționa asupra corpului ei. Astfel instanța constată că, dacă într-adevăr aceste acțiuni ale inculpatului au existat în realitate, pe o perioadă de circa cinci luni, VICTIMA LE-A ACCEPTAT"
Dacă victima spune că inculpatul a exercitat aceste acțiuni asupra corpului ei de 5 - 10 ori pe noapte (...) iar ea nu a contrat acțiunile inculpatului și nu a strigat la el, nu se poate trage decât concluzia că, dacă aceste acțiuni au existat pe o perioadă de cinci luni, VICTIMA LE-A ACCEPTAT".
Chiar dacă victima susține că la început a fost confuză, speriată, derutată și nu știa dacă e vis sau realitate, nu se justifică nicidecum menținerea acestei stări emotive din partea victimei pe o perioadă de circa cinci luni".
„Poate că, într-adevăr, ar fi existat o constrângere psihică, o stare de frică și dependență, dacă în acea casă locuiau doar inculpatul și victima. Or, în respectiva casă familială locuiau împreună mai mulți copii și educatori, iar inculpatul, lucrând pe tură, nu era zilnic în prezența victimei și nu exista vreo probă că ar fi amenințat-o cu ceva".
„Instanța constată că nu are niciun temei susținerea victimei (femeie în vârstă de 20 de ani) în sensul că «nu m-am împotrivit deoarece mi-era frică» deoarece timp de circa cinci luni, victima nu a spus nimănui despre faptele inculpatului, deși o agresa încontinuu, victima nu și-a schimbat comportamentul față de colegi și de educator, ci din contră, în această perioadă de cinci luni, a mers de bunăvoie acasă la inculpat, a dormit la el peste noapte, într-un pat cu fiul acestuia".

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu