Cum au fost distruse dozele de vaccin anti-COVID de la centrul din Petroşani chiar în prima zi de vaccinare

Postat la: 19.01.2021 - 10:41

Cele zece flacoane de vaccin împotriva Covid 19, livrate de duminică la centrul de vaccinare din municipiul Petroşani, pentru a fi folosite începând de luni, au fost distruse, după ce o asistentă comunitară nu le-a păstrat la temperatura corespunzătoare, a precizat Sebastian Mezei, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara.

În locul lor au fost aduse, luni, alte doze, prin intermediul DSP Hunedoara, iar vaccinarea s-a făcut cu întârziere. „Este vorba flacoane care conţineau în total 60 de doze de vaccin, alocate pentru ziua de luni centrului din Petroşani. Din păcate, cu o zi în urmă, asistenta comunitară nu a respectat metodologia şi lanţul de frig pentru aceste vaccinuri. Ele trebuiau ţinute la o temperatură de 2 - 8 grade Celsius, timp de 120 de ore după degivrare, însă ea le-a introdus într-un congelator, unde au stat la minus 19 grade Celsius", a declarat şeful DSP Hunedoara.

Astfel vaccinurile nu au mai putut fi utilizate, iar oamenii care s-au programat la vaccinare în centrul din Petroşani au fost nevoiţi să aştepte până la sosirea altei tranşe de vaccin. Procesul de imunizare din Petroşani a început cu o întârziere de câteva ore, a informat DSP Hunedoara. Asistenta comunitară, angajată de primărie, dar plătită de Ministerul Sănătăţii, a fost exclusă de la centrul de vaccinare şi nu va mai lucra în niciun astfel de centru.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu