Cum funcţionează şi când ar putea fi gata vaccinul anticancer creat pe baza tehnologiei ARN mesager

Postat la: 04.07.2021 - 10:31

Vaccinul împotriva cancerului, realizat pe baza tehnologiei ARN mesager, cea care a dat şi cele mai eficiente vaccinuri împotriva COVID, este tot mai aproape de autorizare. Vaccinul anticancer este acum în faza a doua a testelor clinice, faza testării pe oameni, care vine după rezultatele încurajatoare ale primei faze. Deja unui prim pacient i s-a inoculat doza.

Vaccinul este dezvoltat chiar de compania BioNTech, cea care, împreună cu Pfizer, a dezvoltat vaccinul anti-COVID cel mai folosit în România. "Speranţa există şi trebuie spus că aceste vaccinuri împotriva COVID-19 au fost dezvoltate pornind tocmai de la cercetări care se făceau pentru acest vaccin împotriva cancerului. Cercetările erau setate pe această direcţie, dar apărând această criză a COVID-19, ea a dus la dezvoltarea acestor vaccinuri care ne-au folosit tuturor şi, în plus, aceste vaccinuri împotriva COVID au adus o validare pentru tehnologia respectivă (ARN mesager), ceea ce va duce la o injecţie de capital şi la o dezvoltare mai uşoară a vaccinului împotriva cancerului, care, iată, a intrat în faza a doua", a comentat, la Digi24, dr. Bogdan Tănase, chirug oncolog.
Un vaccin care tratează boala deja instalată

Ideea de a folosi imunitatea organismului în lupta împotriva cancerului nu este nouă, datează de cel puţin 100 de ani, iar în ultimii 50 de ani a generat mai multe premii Nobel dintre care ultimul a fost în 2018, a reamintit medicul. Pe piaţă mai sunt vaccinuri anticancer, care funcţionează ca prevenţie împotriva cancerului - vaccinul anti-HPV sau împotriva hepatitei B (hepatita B poate duce la heptocarcinom, un cancer al ficatului). Ce aduce nou acest vaccin este de a folosi, de a stimula imunitatea naturală a organismului în a lupta împotriva bolii. Acest vaccin nu este unul menit să prevină cancerul, ci se adresează pacienţilor care au boala deja instalată, a explicat medicul oncolog.

Sunt mai mult de 10 vaccinuri cu ARN mesager care sunt, în general, în faza întâi a cercetărilor. Ele au în vedere deocamdată cancerul mamar, melanomul, cancerul ovarian. Vaccinurile împotriva COVID au fost gata cam în şase luni, dar în mod excepţional au fost produse într-un regim accelerat. Un medicament, ca să fie pus pe piaţă, trebuie să treacă de faza 3 de cercetare, care trebuie să verifice dacă este un vaccin sigur şi eficient. Deci, mai avem ceva de aşteptat pentru un vaccin anticancer, cel puţin un an de zile, estimează Bogdan Tănase. În cazul companiei BioNTech, vaccinul său anticancer se foloseşte în combinaţie cu un medicament pe bază de anticorpi monoclonali, Libtayo (cemiplimab). Şi în cazul COVID s-au încercat tratamente pe bază de anticorpi monoclonali, cel mai cunoscut caz fiind al fostului preşedinte Donald Trump.

De obicei, în tratamentul cancerului se folosesc combinaţii de medicamente, care au rolul de a se potenţa reciproc, ca şi antibioticele în cazul unor infecţii. Se folosesc în combinaţie tocmai pentru a preveni apariţia unei rezistenţe, rezistenţă care apare inclusiv în cazul unor celule canceroase. De aceea, pentru a preveni apariţia unor mecanisme de rezistenţă la diversele tipuri de terapie, se folosesc mai multe terapii concomitente pentru a eradica toate celulele care sunt anormale în organism, a explicat dr. Bogdan Tănase.

Odată injectat, acest tratament „indică" propriilor celule ale pacientului cu ce seamănă „inamicul", pentru ca sistemul lui imunitar să dezvolte elemente de apărare contra celulelor tumorale. Atuul major al tehnologiei ARN mesager este că vaccinul poate fi personalizat. Folosind o mică secvenţă din codul ARN al antigenului tumoral al fiecărui pacient, eficienţa ar urma să fie mult mai bună.

În felul acesta, pacienţii cu cancer ar putea scăpa de alte metode de tratament, dureroase şi cu efecte secundare importante, cum ar fi chimioterapia sau radioterapia. Acum vorbim de implementarea unei noi tehnologii, pe o filosofie deja existentă - aceea de a folosi resursele naturale ale organismului, de a facilita răspunsul imun al organismului împotriva bolii canceroase, a punctat medicul oncolog. La faza a doua a testelor clinice la care a ajuns BioNTech vor participa 120 de pacienţi cu melanom în stadiu III sau IV.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu