Deja e foarte grav: Mark Rutte cere intervenția NATO în conflictul Israel - Iran

Postat la: 13.06.2025 - 15:31

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat vineri că este crucial ca aliaţii NATO, inclusiv Statele Unite, să acţioneze pentru dezescaladarea situaţiei în Orientul Mijlociu, după ce Israelul a lansat bombardamente masive împotriva unor obiective militare şi nucleare de pe teritoriul Iranului.

"Aceasta a fost o acţiune unilaterală a Israelului. Aşadar, cred că este crucial ca mulţi aliaţi NATO, inclusiv Statele Unite, să acţioneze chiar în acest moment pentru dezescaladare", a afirmat Rutte, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu premierul suedez Ulf Kristersson, la Stockholm. "Ştiu că ei fac asta. Şi cred că asta este acum principala prioritate", a mai spus secretarul general al NATO.

Amploarea totală a bombardamentelor israeliene rămâne de stabilit, dar deocamdată se ştie că au fost lovite mai multe ţinte diferite, printre care capitala Teheran şi o centrală nucleară din Natanz, provocând moartea mai multor persoane, între care comandantul suprem al Gardienilor Revoluţiei, generalul Hossein Salami, şi membri ai personalului implicat în dezvoltarea programului nuclear iranian.

Forţele armate iraniene au avertizat vineri că nu vor avea "limite" în răspunsul lor la atacurile din partea Israelului asupra capitalei Teheran şi a altor câteva oraşe din ţară. "Acum, după ce regimul terorist care ocupă al-Quds (Ierusalim, în arabă) a depăşit toate liniile roşii", nu există "limite în răspunsul la această crimă", a declarat Statul Major al armatei iraniene într-un comunicat.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu