Descoperire galactica majora: Obiect cosmic cu un camp magnetic de un miliard de ori mai puternic decat al Pamantului

Postat la: 02.07.2021 - 08:11

Astronomii de la Observatoarele Keck din Mauna Kea si Pan-STARRS din Haleakala au fost extrem de entuziasti, cand au descoperit un obiect cosmic neobisnuit, aflat la aproximativ 130 de ani-lumina de Pamant. Pitica alba gasita este cu totul speciala, fiind aproape cat Luna, insa masa ei este uriasa, mai mare decat a Soarelui.

Cercetatorii au explicat faptul ca obiectul cosmic este o ramasita a unei stele moarte, care si-a consumat tot combustibilul nuclear, potrivit Hawaii News Now. Oamenii de stiinta au afirmat ca obiectul cosmic descoperit s-a format atunci cand doua stele pitice albe au fuzionat. Acesta este atat de masiv, fiind extrem de magnetizat si avand o rotatie foarte rapida, ceee ce ar duce la prabusirea lui.

Astronomii, care au descoperit "cadavrul" stelar au utilizat mai multe telescoape astronomice, precum Keck de pe insula Mauna Lea si Pan-STARRS din Haleakala, ambele din Hawaii. Pitica alba are o raza de aproximativ 2.100 de kilometri, asa cum afirma studiul aparut recent in revista Nature. Acest lucru este neobisnuit pentru astfel de corpuri cosmice, avand dimensiuni aproape similare cu Luna, a carei raza este de circa 1.700 de kilometri.

Cele mai multe stele pitice albe au dimensiunea Pamantului, care are o raza de aproximativ 6.300 de kilometri. Insa, in mod ciudat pitica alba descoperita reprezinta una dintre cele mai masive obiecte cunoscute din aceasta categorie, avand masa de 1,3 ori mai mare decat a Soarelui, conform Science News.

"Aceasta nu este singura caracteristica uluitoare a acestei pitice albe. De asemenea, am descoperit ca ea se roteste foarte repede", a declarat Ilaria Caiazzo de la Caltech, Statele Unite intr-o conferinta de presa online. O alta ciudatenie a acestui obiect este faptul ca are un camp magnetic urias, de peste un miliard de ori mai puternic decat al Pamantului.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu