Dezastrul gunoaielor de la Ulmeni explodează - Intervenție responsabilă din partea consilierilor locali ai municipiului Oltenița
Postat la: 05.10.2021 - 17:53
Ulmeniul este un dezastru ecologic rezultat în urma unui lung șir de nereguli, la care și-au dat concursul toate autoritățile menite de fapt să apere cetățenii și mediul, prin prisma faptului că nu și-au exercitat atribuțiile legale sau au exercitat aceste atribuții abuziv.
Groapa de la Ulmeni Călărași, unde au început să fie aduse deșeuri încă din toamna anului 2019 a ajuns deja un ecosistem în sine, care otrăvește pământul, aerul, vegetația, animalele, distruge mediul înconjurător, agricultura și oamenii. Toate acestea în Câmpia Dunării, într-o zonă naturală protejată a României, înscrisă pe listele ariilor protejate Natura 2000!
Vechea conducere a primăriei Oltenița a tolerat dezastrul început în anul 2019, când aici a fost creat un adevărat grup de interese care a dirijat majoritatea deșeurilor produse în București și Giurgiu la groapa ilegală de gunoi din Ulmeni, Călărași, în scopul deturnării banilor publici ai primăriilor, evazionării TVA-ului, a banilor destinați Administrației Fondului pentru Mediu și dirijării acestora spre buzunarele proprii.
Grupul de interese a utilizat funcționarii publici corupți pentru a elibera autorizații ilegale de mediu în baza cărora a fost posibilă realizarea infracțiunilor de mediu și a evaziunilor fiscale de proporții. Însă, încet dar sigur, lucrurile par să se schimbe. Noua echipă de consilieri locali a acordat în sfârșit atenție numeroaselor solicitări făcute de cetățenii din zonă, a mers la fața locului să vadă dezastrul și a simțit pe propria piele situația gravă cu care se confruntă locuitorii.
Consilierii locali oltenițeni de la PSD (Coman Lenuța, Munteanu Alina Luisa, Pironea Viorel, Pițoi Ion, Popa Cristina Iulica, Buzoianu Marius), USR (Ivan Cristian Laurențiu, Tomioagă Dorel, Măcău Daniel), PRO România (Oprican Marius Eduard, Petre Leonard Florin) și PMP (Enciu Niculae, Pană Dumitru), care nu pot accepta ca Oltenița sa devină coșul de gunoi al României, unde alte localități își descarca gunoiul, au hotărât să ia măsuri, blocând în ședința de Consiliu Local din data de 30 septembrie 2021 o inițiativă legislativă de extindere a platformelor de gunoi de la Ulmeni, Călărași.
Au reușit astfel să blocheze cu succes un proiect de hotărâre promovat de primarul Costinel Milescu de la PNL, privind extinderea acestei gropi ilegale de gunoi. Mai mult, s-au mobilizat și au depus inclusiv un proiect de hotărâre de consiliu care urmează sa fie introdus pe ordinea a următoarei ședințe de consiliu, prin care vor să voteze interzicerea transportului și a procesării deșeurilor de orice fel pe teritoriul administrativ al orașului Oltenița, cu excepția celor produse în această localitate.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu